Fiu de tina

Am avut ocazia (privilegiul, mai degraba) sa-l ascult pe parintele Razvan cand a fost, de curand, in Romania. Din cele doua predici am ramas cu multe invataminte (nimeni pana acum nu mi-a vorbit despre spovedanie atat de clar si aproape de sufletul meu) si as vrea sa impartasesc macar o invatatura.

Noi credem ca Iisus ne priveste de sus dar de fapt noi suntem cei care-L privim de sus, in timp ce El se coboara mai jos decat noi, din smerenie. Si atunci, ca sa ajungem la acelasi nivel cu Iisus, ne coboram si noi si cadem in genunchi. Asta este insemnatatea ingenuncherii, atunci cand e facuta din suflet si nu ca simplu gest pe care n-am stii sa-l explicam daca am fi intrebati de ce o facem. Gestul acesta are sens pentru cineva care se apropie de Dumnezeu din ce in ce mai mult, pentru ca apropierea de Dumnezeu inseamna sa fii acolo unde este El, la nivelul Lui. Si atunci incetam sa-L mai privim de sus si cu cat ne apropiem mai mult de El ne si asemanam mai mult cu El, prin smerenie. In definitiv, Iisus este Omul asa cum l-a vrut Dumnezeu cand l-a creat pe Adam, este ceea ce ar fi trebuit sa fim cu totii daca nu exista caderea. Si in final, este ceea ce trebuie sa ajungem, prin desavarsire. Ne e greu, suntem ispititi. Dar stim ca se poate, avem exemplul in fata. Si nu avem dreptul sa-L ignoram.