Fiu de tina


Andrea Bocelli – mărturie despre avort
4 noiembrie, 2010, 10:46 pm
Filed under: Avort, Lumea in care traim | Etichete: ,

 

„Cu această ocazie aş vrea să vă spun o poveste. Iat-o:

O tânără însărcinată a fost spitalizată pentru o banală apendicită. Doctorii au fost nevoiţi să-i pună gheaţă pe abdomen şi când s-a terminat tratamentul i-au sugerat să avorteze. I-au spus că este cea mai buna soluţie deoarece copilul se va naşte cu o invaliditate. Dar tânără curajoasă a decis să nu avorteze iar copilul s-a născut.

Acea femeie era mama mea, iar eu sunt copilul.

Poate că sunt părtinitor, dar pot spune că a fost alegerea corectă. Şi sper că aceasta va încuraja multe mame care se află câteodată în situaţii dificile, în acele momente când viaţa este complicată dar vor să salveze viaţa copilului lor.”

Andrea Bocelli



Asa cresc copiii
16 septembrie, 2010, 2:32 pm
Filed under: Lumea in care traim | Etichete: ,

Uitati in faţa televizorului (macar sunt cuminti), mai tarziu in faţa computerului. Efectele se vad nu peste mult timp. In familie, la scoala, in societate.

Scrisoare pentru parinti
de Romulus Chelbegeanu

Daca ar avea parintii ochi sa vada
Si sufletul le-ar fi mereu atent,
In ochii pruncilor cu viata fada
Ar descifra mesajul cel urgent:
„Va rog, iubiti-ma inteligent!”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;
Nu vreau bunici si nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici imbuibare …
Putin imi pasa de traiesc sau mor
Dar vreau sa fiu al vostru, nu al lor!

Eu stiu c-aveti profesii elevate
Ca sunteti la curent cu date noi,
C-aveti servici ca eu sa am de toate
Dar fiindca va iubesc pe amandoi,
va spun:
„Eu am nevoie doar de voi”

As vrea ca jucarie OCHII MAMEI
Nu ochii-ndepartati ai vreunui unchi.
Cand ne-ntalnim atrasi de glasul foamei
Si nu pot sta la TATA pe genunchi,
Ma simt ca o mladita fara trunchi.
Nu vreau sa fiu un deget ce acuza,
Gasind olarul singur vinovat.
Am gand curat, si inima refuza
O bomba cu efect intarziat:
Vreau sa devin un OM adevarat!

De-aceea vreau parintii mei sa vada,
Sa aiba sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriti de viata fada
Sa descifreze strigatul urgent:
„Va rog iubiti-ma inteligent!”



7 luni
4 februarie, 2010, 12:33 am
Filed under: Avort, Lumea in care traim | Etichete: ,

7 luni…e diferenta dintre o ucigasa si o femeie serioasa, responsabila, care isi planifica grijulie viata si este stapana pe corpul ei.

Cand se face avortul, cam la 6-8 saptamani, e o simpla interventie. Ca e facuta sau nu de medici, femeia isi exercita dreptul de a dispune de corpul ei. Nu e trasa la raspundere de nicio lege, cel putin nu la noi (si nici nu cred ca se va intampla asta vreodata). Daca aceeasi femeie face exact acelasi lucru peste 7 luni, se numeste ucigasa. Va fi inchisa, pedepsita. Se pare ca a comis o crima. Care-i diferenta? 7 luni?

Sau poate…pentru ca nu-l vedem, inseamna ca nu exista? Ati vazut cum se joaca cei mici de-a v-ati ascunselea? Inchid ochii si s-au ascuns. Asa percep ei realitatea. Daca nu vezi, nu exista. E surprinzator cat de multi oameni adulti, maturi, cu pretentii de seriozitate si responsabilitate, prefera sa gandeasca si sa se comporte ca la gradinita. Si de ce aleg acest comportament (mai mult sau mai putin constient)? Doar pentru ca-i incomodeaza. Adevarul, realitatea incomodeaza. Alegem din viata doar ce ne place. Pentru restul…inchidem ochii.



Libertate?
8 ianuarie, 2010, 7:20 pm
Filed under: Lumea in care traim | Etichete: , , , ,

De cand au aparut pilulele anticonceptionale, femeile se declara in unanimitate eliberate. Au „castigat” libertatea de a alege, libertatea de a-si controla propriul trup, viitorul, destinul etc etc. Sunt atat de mandre si de fericite cu noua libertate „primita”, incat isi asuma de bunavoie (sau cu inconstienta in unele cazuri) toate efectele secundare ale acestor pastile. „A, poti face cancer de col uterin de la ele? Da, dar te protejeaza impotriva cancerului la san”, o sa replice ele incantate ca au mai gasit un „avantaj” al multiubitelor pastile. Iar faptul ca trebuie sa le iei zilnic, la aceeasi ora, nu e deloc deranjant, nici stresant, nici nu provoaca disperare in cazul in care se incalca regula.

Apropo de disperare, daca pastila e atat de confortabila, cum de trebuie atata grija sa nu vomiti, sa nu ai diaree, sa nu iei antibiotice (da, sunt cazuri in care ar face orice, numai sa nu ia antibioticul care scade protectia pilulelor), sa nu bei suc de grepfruit sau ceai de sunatoare? Cum de e asa de stresant subiectul medicamentelor si substantelor care ar putea interactiona cu anticonceptionalele si le-ar putea reduce „protectia” („doar” 51 de pagini de discutii pe un forum!)?

Credeti ca e doar o coincidenta ca numarul infectarilor cu virusul HPV (si numarul cancerelor de col) a crescut tocmai in perioada cand a crescut consumul de anticonceptionale? Vi se pare normal ca sistemul imunitar al unei tinere intre 15 si 25 de ani sa nu poata lupta cu un virus care ar trebui sa fie eliminat in 90% din cazurile de infectari? Stiti care e raspunsul doctorilor cand intrebi cum iti afecteaza imunitatea aceste pastile? „Decat sa-mi vii sa faci avort, mai bine ia pastilele alea.Citește în continuare



Urmarile vaccinului Gardasil
25 octombrie, 2009, 5:51 pm
Filed under: Lumea in care traim | Etichete:

Am gasit pe un blog cateva marturii cutremuratoare ale unor copile si tinere care au mari probleme de sanatate dupa administrarea vaccinului Gardasil. E bine sa cunoasteti si acest lucru inainte de a lua o decizie in ceea ce priveste vaccinarea voastra sau a fiicelor voastre.

Gabrielle Swank: o fata care stie ca va muri …

Christina Richelle Tarsell … decedata

Citește în continuare



Toti suntem nemuritori. Dar trebuie sa murim întai.
23 octombrie, 2009, 6:02 pm
Filed under: Lumea in care traim | Etichete:

12Asta facem in viata. Ne jucam. Ne jucam de-a munca, de-a castigatul banilor, de-a imbecilizarea. Ne jucam de-a dragostea, de-a sexul. Iar atunci cand apare un copil, „accidental”, ne deranjeaza, pentru ca nu e timpul, ca asa am stabilit noi. In definitv, vom trai 100 de ani si va fi timp si pentru asta. Incepem deci sa ne jucam de-a ucisul. Mai tarziu, barbatii isi insala nevestele pentru ca au dreptul la mai mult decat una. Femeile fac sex cu fiecare nou prieten/iubit/partener pentru ca pe fiecare il iubesc. Din atata iubire isi distrug sistemul reproducator pentru ca fiecare nou partener are grija sa-i lase un cadou: un virus, o bacterie, o mica infectie. Din iubire.

Suntem liberi sa facem ce vrem, nu? Si atunci, de ce sa acceptam ca ceva sau cineva sa se puna in calea libertatii noastre? Declaram in stanga si-n dreapta ca viata e prea scurta si ca trebuie sa traim momentul. Dar intelegem noi ce inseamna asta? Ne-am gandit ce am face daca am muri maine? Citește în continuare



Inca un motiv pentru avort
14 octombrie, 2009, 6:25 pm
Filed under: Avort, Lumea in care traim | Etichete: ,

De parca nu au fost scornite pana acum destule motive. Mai nou, un copil, dorit si iubit (sustin parintii), este ucis pentru ca mamei lui ii era teama…sa nu moara. Aha! deci il ucizi ca sa nu moara. Are logica, nu?

Povestea, pe larg, o gasiti aici. Eu o sa fac doar un rezumat, incercand sa ma abtin de la comentariile acide. Avem o familie cu 2 copii si o mama care il asteapta pe al treilea, o fetita. Aceasta mama ia contact cu un copil care a doua zi este depistat cu virusul gripei porcine. Disperata, merge la doctor care ii prescrie un tratament antiviral. Ii cere doctorului sa-i faca un avort dar acesta refuza pentru ca NU AVEA NICIUN SEMN DE BOALA, iar copilul era PERFECT SANATOS. Fiind o femeie hotarata, gaseste usor alt doctor care sa faca treaba. Concluzia: un copil ucis din frica mamei cum ca AR PUTEA sa moara, in conditiile in care erau amandoi perfect sanatosi si chiar daca ar fi contactat virusul, existau sanse foarte mari sa trateze boala cu succes (hmm, povestea aia cu drobul de sare suna asemanator, nu?). Restul declaratiilor pe care o sa le cititi in articol, despre cat de mult isi doreau acest copil si cat de greu a fost sa ia decizia de a-l omori, depasesc clasica ipocrizie si tin de o problema la cap, daca ma intrebati pe mine.

Asta inseamna sa nu ai niciun fel de reper in viata. Asta inseamna ca viata propriului tau copil, sange din sangele tau, sa valoreze cat negrul de sub unghie. Asta inseamna un egoism dus la extrem. Si ce e cel mai oripilant e ca toate aceste lucruri sunt ascunse sub denumirea de „dragoste”.

Unde vedeti voi dragoste, oameni buni?! Dragoste vad la femeile care se lupta sa tina sarcini cu probleme, care isi asteapta copiii cu dragoste, chiar daca doctorii le spun ca s-ar putea sa iasa „defecti” (s-ar putea, dar cine le poate spune cu siguranta?!  merita sa ucizi pentru un „s-ar putea”?). Aceste femei au inteles sa-si poarte crucea si mare rasplata vor avea pentru dragostea pe care o au pentru copiii lor. Acestea pot sa poarte cu adevarat numele de „mame”.

Teodora Paunescu Tuca



cost avort 2009*
7 septembrie, 2009, 1:01 pm
Filed under: Avort, Lumea in care traim | Etichete: ,

*cineva a ajuns pe blog cu aceasta cautare

Raspuns: cat te costa? Mantuirea

Trist este ca nu esti singura interesata de chestiunile practice care tin de avort. Iata mai jos statistica cu cei/cele care au ajuns pe blog cautant informatii despre avort.

statistica avort

Cat costa un avort (in bani) n-am sa-ti spun. E o informatie pe care o puteti afla foarte usor de pe internet sau de la cabinet / spital. As vrea sa va dau alte informatii, cu mult mai de folos.

As vrea sa-ti spun ca esti mama si ca vei fi toata viata de acum incolo. Dar poti alege sa fii mama unui copil mort sau a unui copil viu. Si poti alege sa te chinuiesti toata viata sau sa ai mare bucurie inca de pe acum.

Nu poti sa-l cresti? Sunt oameni care il vor creste in locul tau, la fel de bine sau poate chiar mai bine. Nu ma crezi? Verifica!

Iar daca se intampla sa fii tata si sa fi ajuns pe acest blog cautand informatia despre costul avortului, iti spun doar atat. NIMIC, dar NIMIC nu iti da dreptul sa o impingi pe mama copilului tau sa-l ucida sau sa o sprijini ca sa faca acest pas. Stiu ca ai in minte interesele tale personale, in primul rand, apoi (poate) pe ale ei. Dar de interesul copilului tau, care e fiinta vie si va fi omorata, cine are grija? Daca dramele unor mame le inteleg, pe tine nu mai am cum sa te inteleg cand iti doresti moartea copilului tau. Nu tu esti cel care va trebui sa spuna intregii lumi ca e insarcinata, nici nu vei purta timp de 9 luni o sarcina cu toate greutatile pe care le presupune. Nu vei simti nici cea mai mica durere in momentul nasterii si nu tu va trebui sa petreci nopti si zile veghiind copilul.

Atunci, unde-i greutatea? Lasa-l sa se nasca, sustine-o pe mama atat cat poti si apoi, daca nu te simti in stare sa-l cresti, dati-l spre adoptie sau duceti-l la Centrul din Valea Plopului, unde sunt oameni care o sa aiba grija sa nu-i lipseasca nimic opilului tau. Avand aceste informatii si stiind ca exista solutii, de-acum, daca mergi inainte cu decizia de a omori copilul, ucigas te vei numi.



Contraceptia si bolile cu transmitere sexuala (BTS)
24 august, 2009, 9:50 pm
Filed under: Cuvinte de folos, Lumea in care traim | Etichete: , , ,

In ultima vreme am petrecut mult timp intr-o comunitate online populata cu preponderenta de adolescenti si pre-adolescenti. Am intalnit acolo multe intrebari despre posibilitatea aparitiei unei sarcini nedorite, evident, in conditiile unor raporturi sexuale neprotejate. M-a speriat faptul ca aceste intrebari vin de la fetite (da, fetite) de 13-14 ani, poate chiar mai mici, dar si mai tare m-a speriat  faptul ca, in conditiile in care exista raporturi sexuale neprotejate, nu se intreaba aproape nimic in legatura cu bolile cu transmitere sexuala. Banuiala mea este ca exista o lipsa de informare in legatura cu acestea din urma. E netul plin de informatii, chiar pe site-urile adresate adolescentilor, insa am impresia ca ei nu reusesc sa inteleaga si sa vada adevaratul pericol al acestor boli.

Pentru cine ajunge pe acest blog, din greseala sau nu, as vrea sa va rog sa va faceti timp sa va informati in legatura cu contraceptia si bolile cu transmitere sexuala. Va spun si de unde sa incepeti, ca sa nu pierdeti prea mult timp cautand. In primul rand, cititi un articol, e scris de 2 medici si sintetizeaza toate informatiile de care aveti nevoie.

Apoi, va rog sa va faceti timp sa va uitati la filmul de mai jos. Are si subtitrari in limba romana. Fetelor, va rog sa va informati si sa aveti grija de voi. Pentru ca nimeni nu va va proteja, nici macar cel care spune ca va iubeste (decat in rare cazuri). Imi pare rau sa o spun, dar mai ales la varste mai mici, baietilor le lipseste informarea, pe de o parte, si responsabilitatea, pe de alta parte. Voi trebuie sa va asigurati ca nu va bateti joc de corpul vostru prin boli care actioneaza chiar fara sa le vedeti si prin avorturi care va pot priva de sansa de a mai avea copii vreodata. Uitati-va la film si sper sa va fie de folos.

Partea 1

Partea a 2-a

Pun si o varianta fara subtitrari, in mare e acelasi discurs, doar ca il puteti urmari direct aici.

Citește în continuare



Ce se mai intampla prin biserica
22 august, 2009, 1:55 pm
Filed under: Lumea in care traim | Etichete: , ,

Din fericire, nu este o biserica ortodoxa