Fiu de tina


Iadul nu este modern
8 Ianuarie, 2011, 2:01 am
Filed under: Cuvinte de folos | Etichete: ,

Avem laptop-uri, telefoane performante, suntem conectaţi la internet aproape non-stop. Suntem moderni. Atât de moderni încât, mai deunăzi, cineva a intrat pe blog să caute „ID-ul unui preot”. Poate mai bine făcea dacă mergea la biserică, să i-l ceară personal…

S-au modernizat şi păcatele. Şi ne imaginăm că poate nici iadul nu e atât de rău, s-o fi modernizat între timp. E în pas cu vremurile, nu? Am ajuns să cerem binecuvântare pentru avort, iar bieţii preoţi sunt făcuţi cu ou şi cu oţet atunci când nu fac ce le poruncim noi (cum ar fi: să ne cunune în post, că atunci am găsit restaurant liber, să binecuvânteze concubinajul prin logodnă, să împărtăşească fără spovedanie…şi alte „fleacuri” din astea).

Ei bine, iadul nu este şi nu va fi vreodată modern. Mi-a rămas cuvântul ăsta de la părintele Macarie, fostul stareţ (?) al mănăstirii Stâna de Vale. Aşa că e mai bine ca zilnic să avem în minte iadul aşa cum e el. Nu varianta modernizată, nici variantă îndulcită şi comercială. Iadul cu toata grozăvia lui. Căci cât de cumplit ar fi să ne petrecem veşnicia fără Dumnezeu?

Şi un filmuleţ despre viaţa duhovnicească a părintelui Macarie:



Diferenta dintre Rai si Iad
4 Ianuarie, 2011, 4:03 am
Filed under: Cuvinte de folos | Etichete: ,

,,Se spune că, odată, un om cu viaţă sfântă a cerut lui Dumnezeu să îi arate RAIUL şi IADUL. Noaptea în vis, a venit un înger care i-a spus că îi va îndeplini dorinţa şi l-a dus pe omul nostru într-o încăpere frumoasă. Acolo era o masă impunătoare care avea în mijloc un vas minunat cu mâncare nemaîntâlnită. La masă erau aşezaţi oameni care aveau legate de mâini nişte linguri foarte lungi. Cu acestea ajungeau până la vasul din mijlocul mesei. Cu toate acestea oamenii erau extremi de slabi şi trişti. Lingurile fiind atât de lungi, aproape că nu puteau duce la gură nimic din acea mâncare minunată. Îngerul a spus:

-Aşa este IADUL.

Apoi l-a dus pe vizitator în altă cameră la fel ca prima. Şi aici era masa, mâncarea şi alţi oameni cu aceleaşi linguri lungi legate de mâini. Doar că aceşti oameni erau foarte veseli şi nu arătau deloc nemâncaţi.

-Aşa este RAIUL, spuse din nou îngerul.

-Bine, dar, de ce aceşti oameni sunt atât de fericiţi şi ceilalţi atât de trişti? Nu au aceeaşi mâncare şi aceleaşi linguri? Care e diferenţa?

-Diferenţa este, spuse îngerul, că aceştia au învăţat să se hrănească unii pe alţii.”

de aici



Dragă Siluan
28 Noiembrie, 2010, 9:53 pm
Filed under: Cuvinte de folos, Umanitar | Etichete: ,

În momentul în care îți scriu aceste rânduri, te pregatești de operația care îți va schimba viața. Acum nu înțelegi, ești prea mic, dar peste ani vei privi în urmă și vei înțelege…cum a lucrat Dumnezeu prin tine.

Chinul tău n-a fost în zadar, micuțule. Cum nici Hristos n-a murit în zadar pe cruce. Tu ai venit să ne reamintești ce înseamnă creștinismul. În ultimele luni, mii de oameni s-au rugat pentru tine, au rugat și pe alții să se roage, au cântat, au scris, au vorbit, au ajutat financiar sau cu o vorbă de încurajare, și-au îndreptat gândurile spre tine și familia ta măcar pentru câteva minute pe zi. Mii de oameni. Totul pentru tine, micuțule Siluan. Pentru ca zâmbetul tău să ne bucure și peste cinci…zece…douăzeci de ani…

Și poate că mulți dintre acești oameni nici nu au realizat că sărind în ajutorul tău, au împlinit porunca Domnului. Dar poate își vor da seama de acest lucru data viitoare când vor citi în Biblie pasajul despre Judecata de apoi: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”

Micuțule Siluan, tu și familia ta ne vorbiți despre Dumnezeu. Despre iubire. Despre răbdare și jertfă. Despre nădejde. Voi ne-ați adus aminte să fim creștini. Și pentru asta vă mulțumim!

Domnul fie cu tine, copil frumos!

Cu drag,
Eu, nevrednic fiu de tină, dar din Dumnezeu fărâmă



Cum a fost făcut omul?
28 Noiembrie, 2010, 8:31 pm
Filed under: Cuvinte de folos | Etichete: , , ,

Se povestește că Sfânta Treime a făcut sfat înainte de facerea omului.

Dumnezeu Tatăl ar fi spus: “Să facem om după chipul și asemănarea noastră”.

“Da, dar omul acesta va cădea – zise Duhul -, și Tu, Fiule, va trebui să mori pentru El”.

“Să-l facem, dar, sau să nu-L facem?” – a întrebat Tatăl.

“Să-L facem” – a zis Fiul.



Poveste despre suflet
22 Noiembrie, 2010, 3:54 pm
Filed under: Cuvinte de folos | Etichete: ,

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie

din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce

era mai bun.

De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se

mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama

ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era

intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele

avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste

momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie

in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea

il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata

lui plina si isi spuse: „Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi

singur.”

O intreba pe cea de-a patra nevasta: „Te-am iubit cel mai mult, ti-am

daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu

am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”

„Nici vorba!” replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.

Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: „Te-am iubit toata viata mea.

Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”

„Nu!” veni raspunsul celei de-a treia sotii. „Viata e prea buna! Cand vei

muri, ma voi recasatori!” Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: „Intotdeauna am gasit la tine

intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei

sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”

„Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!” replica cea de-a doua

sotie. „Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau.” Regele fu devastat

si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: „Eu te voi urma oriunde vei merge!” Regele se uita

imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.Era atat

de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.

Adanc indurerat, regele spuse: „Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de

tine cand am avut ocazia!”

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort

investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati

ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru

dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa

averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma

oriunde vom merge.

Sursa imagine



Ruşinea de dinaintea spovedaniei – pr. Savatie Baştovoi
9 Noiembrie, 2010, 1:10 am
Filed under: Cuvinte de folos | Etichete: ,

Un material preluat de pe www.crestinortodox.ro

Ce sa faci daca ti-e rusine sa marturisesti un pacat

 

Raspunsul la aceasta intrebare il vei gasi in orice indreptar de spovedanie, cred insa ca nu pe cel tamaduitor. Sunt sigur ca tocmai pentru asta cauti un raspuns, un alt raspuns decat cel pe care nu ma indoiesc ca il stii deja, dar care, in starea in care esti, nu-ti este de nici un folos. De aceea, nici eu nu te voi apostrofa clasic: „E de la dracu’ rusinea, trebuie sa o depasesti si sa-ti marturisesti pacatul!”

Vladica Antonie, episcopul Surojului, isi amintea cu duiosie o intamplare din adolescenta sa, care i-a schimbat viata. Marturisesc ca aceasta intamplare a avut acelasi efect si asupra vietii mele. Odata, dupa terminarea slujbei, tanarul s-a apropiat la miruit de preotul care il smintise prin faptul ca-i parea beat. Totusi, dintr-o politete fatarnica, a incercat sa-i sarute mana, pe care preotul si-a tras-o rusinat, scuzandu-se pentru starea in care este.

Dupa ce lumea s-a imprastiat, tanarul, atins de gestul parintelui, s-a apropiat de el sa-si ceara iertare. Parintele era atat de mahnit, incat aproape ca plangea. Si i-a marturisit tanarului ca ii pare rau ca e asa, dar nu mai poate, pentru ca tocmai i-au murit intr-un accident sotia si copilul.

Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut urmatoarea revelatie simpla, dar fundamentala. El a inteles ca una este a citi in Biblie despre rabdarea lui Iov si a-l da ca exemplu altora, cand ii vezi necajiti, si alta este sa ti se intample chiar tie un necaz atat de mare.

Viata crestina autentica incepe cu intelegerea acestui lucru simplu. Sa intelegem ca nu intotdeauna putem indeplini sfaturile atat de bune, de altfel, ale Sfintilor Parinti si chiar ale Mantuitorului.

Nu intotdeauna avem puterea necesara, curajul si, pur si simplu, vointa. Dar, cu toate acestea, sa nu uitam ca chiar si atunci, fie ca suntem ispititi si chiar stapaniti de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totusi, ramanem crestini. Niste crestini loviti, dar crestini. Sa intelegem ca viata crestinului nu este alcatuita doar din victorii, doar din reusite, ci, poate, mai ales, din infrangeri, dar din niste infrangeri suportate cu barbatie. Citește în continuare



Despre pacea sufletului – Sf. Nectarie din Egina
20 Octombrie, 2010, 9:55 pm
Filed under: Cuvinte de folos, Sfinti | Etichete: , ,

Ca un balsam pentru inima mea au fost aceste cuvinte ale sfântului Nectarie şi m-au ajutat să înţeleg de ce suntem războiţi de patimi şi cum trebuie să le primim şi să le tratăm.

Scrisoare din volumul „Sfântul Nectarie din Egina, făcătorul de minuni” (Ed. Sophia, Bucureşti, 2003), pag. 276-279

23.

24 ianuarie 1907

Preacuvioasă fiică în Domnul, Xeni, binecuvântarea mea părintească fie cu tine.

Despre pacea sufletului

Fiica noastră în duh Amalia a întrebat dacă e cu putinţă ca pacea să locuiască într-o inimă plină de patimi. Îi voi răspunde la întrebare în această scrisoare, scriind cele ce urmează. Pacea este, cred, apa odihnei, cum spune Psalmistul. Este darul pe care Domnul îl dăruieşte cu prisosinţă celor ce şi-au aflat pacea la Dînsul şi Îi împlinesc poruncile.

Domnul nostru Iisus Hristos vorbind sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli înainte de sfintele patimi le-a dăruit pacea Sa spunând: „Pace vă las vouă. Pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14,27). Aşadar pacea ucenicilor Domnului este darul dăruit de Dumnezeu, căci Dumnezeu este numit Dumnezeul păcii în Sfintele Scripturi (II Cor. 13,11). Dumnezeiescul Iacov, fratele Domnului, în Epistola sa sobornicească spune că „Roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea” (3,18).

Învăţăm de aici că Dumnezeul păcii îi răsplăteşte pe ucenicii Săi dăruindu-le pacea Sa şi că roada dreptăţii, adică lucrarea Evangheliei sau Cuvântul lui Dumnezeu, în pace se seamănă prin cei ce o lucrează, adică prin fiii păcii şi pentru fiii păcii cei chemaţi la mântuire. Picioarele lor sunt frumoase, fiindcă ei binevestesc pacea si binevestesc cele bune. Pacea, întrucât este dar dumnezeiesc, rămâne în ucenicii Domnului şi este lumină: dintr-însa se împărtăşesc cei luminaţi. Pacea, întrucât este lumină, fuge de întuneric, fiindcă nu este cu putinţă a fi părtăşie între lumină şi întuneric. Întunericul este păcatul, iar pacea fuge de păcat. Întru acestea, păcătosul niciodată nu-şi poate afla pacea. Ne întrebăm însă oare toate patimile din noi sunt păcate ce ne ţin departe de pacea Domnului dăruită celor luminaţi prin lumina cunoaşterii lui Dumnezeu? Răspundem că nu toate patimile din noi, cei luminaţi, sunt păcate, căci acelea cu care ne-am născut, ale sufletului şi ale trupului, au fost sădite de Dumnezeu Însuşi în noi şi nu trebuie să ne socotim vinovaţi pentru ele; aceasta, pentru că Dumnezeu pe toate le-a făcut în chip desăvârşit. Patimile ne-au fost date ca noi să dobândim unul sfârşitul cel dorit şi drept. Dacă toate aceste patimi vor lucra după legea lui Dumnezeu şi pentru a-şi împlini menirea (după raţiunea existenţei lor), sârguind spre sfârşitul dorit, ele se vor preface în puteri ale sufletului, nemaiavând nimic pătimaş şi necurat, vieţuind dimpreună cu pacea. Pacea nu se va mai depărta de sufletele în care aceste patimi lucrează, de vreme ce, prin purtarea lor, sufletele acestea vor păzi legea dumnezeiască. Dacă însă patimile despre care vorbeam vor lucra nu pentru dobândirea sfârşitului celui dorit şi drept, pentru care ne-au fost date, ci spre plinirea lor, cu necugetare, călcând legea lui Dumnezeu şi lucrând cu nebunie şi nesocotinţă, atunci în ele îşi vor face loc pătimirea şi necurăţia, iar lucrarea lor se va socoti un păcat. Cel ce se slujeşte de ele în acest chip păcătuieşte neîndoios în faţa lui Dumnezeu. Citește în continuare