Fiu de tina


Toti suntem nemuritori. Dar trebuie sa murim întai.
23 Octombrie, 2009, 6:02 pm
Filed under: Lumea in care traim | Etichete:

12Asta facem in viata. Ne jucam. Ne jucam de-a munca, de-a castigatul banilor, de-a imbecilizarea. Ne jucam de-a dragostea, de-a sexul. Iar atunci cand apare un copil, „accidental”, ne deranjeaza, pentru ca nu e timpul, ca asa am stabilit noi. In definitv, vom trai 100 de ani si va fi timp si pentru asta. Incepem deci sa ne jucam de-a ucisul. Mai tarziu, barbatii isi insala nevestele pentru ca au dreptul la mai mult decat una. Femeile fac sex cu fiecare nou prieten/iubit/partener pentru ca pe fiecare il iubesc. Din atata iubire isi distrug sistemul reproducator pentru ca fiecare nou partener are grija sa-i lase un cadou: un virus, o bacterie, o mica infectie. Din iubire.

Suntem liberi sa facem ce vrem, nu? Si atunci, de ce sa acceptam ca ceva sau cineva sa se puna in calea libertatii noastre? Declaram in stanga si-n dreapta ca viata e prea scurta si ca trebuie sa traim momentul. Dar intelegem noi ce inseamna asta? Ne-am gandit ce am face daca am muri maine? Realizam ca moartea e finala si dureros de ireversibila? Nu, pentru ca noua nu ni se va intampla asta, nu-i asa? Noi vom trai fericiti pana la adanci batraneti si oricum, pana sa ajungem noi acolo, se va descoperi leacul pentru moarte. Pentru ca, nu-i asa, moartea asta e si ea o boala, ca oricare alta, tratabila. Nu, nu este adevarat ca un virus pe care nici macar nu-l vedem cu ochiul liber, ci doar la microscop, ne poate omori in cateva luni. E imposibil ca ceva atat de mic sa aiba putere asupra corpului nostru, atat de minunat alcatuit, care functioneaza ca un ceas elvetian. Nu se poate muri cu una, cu doua. Suntem niste uriasi!

Pe cei care mor inainte de vreme (pentru ca totusi exista si din acestia) ii ignoram. Ne impresioneaza povestea lor timp de cateva minute si pentru ca avem suflet bun in definitiv, ne intrebam cu ce i-am mai putea ajuta dupa moarte. Gandul se duce la Dumnezeu si la conceptia noastra despre El. Ne imaginam raiul, ingerasi, bucurie, fericire. Ne dorim din tot sufletul ca acel om sa se afle acolo. Ni se pare nedrept ca Dumnezeu sa nu il aseze „din oficiu” in rai. Spunem o rugaciune pentru cel mort si facem efortul sa-i aprindem o lumanare. Cineva ne-a spus ca timp de 40 de zile trebuie sa ne rugam pentru sufletul lui. Incepem cu avant, dar maine uitam de rugaciune si lumanare pentru ca suntem mult prea prinsi de treburile lumii asteia. In definitiv, trebuie rezolvate toate, nu? Raportul acela trebuie sa fie predat pana in ora 5, altfel e posibil sa pice o bomba undeva in Bucuresti. Sau, si mai tragic, e posibil sa ramai fara loc de munca. Si atunci, de unde bani sa mai iesi in oras (pentru relaxare, fireste), de unde bani sa te mai ingrijesti (celulita e dusmanul numarul unu, trebuie investiti bani in tot felul de smacoline, uitand cu totul de momentul cand corpul se va descompune si toate vor parea in zadar), de unde bani pentru vacante in strainatate (pentru evadare, doara nu ai muncit degeaba ultimul an), de unde bani pentru toate lucrurile care ti s-ar parea ingrozitor de inutile daca maine ai afla ca mai ai doar cateva luni de trait?

Ce sens mai au toate aceste lucruri cand mai ai doar cateva luni? Ce sens mai are viata, cand stii ca moartea (care nu exista pana acum pentru tine) este o certitudine? Mai are sens vreunul din lucrurile pe care le faceai? Munca? graba zilnica? televizorul? distractia? relaxarea? de ce sa-ti mai ingrijesti corpul daca in cateva luni va fi mancat de viermi? si ce sens mai are concediul planificat pentru relaxare cand stii ca nu mai e mult pana te va „odihni” moartea?

Traieste fiecare zi ca si cum maine ai muri. E o zicala extrem de simpla si clara. Cu toate acestea, ne e foarte dificil sa ii prindem adevaratul inteles. Credem ca se refera la faptul ca trebuie sa facem mai multi bani, sa ne distram mai mult, sa avem mai multe, sa calcam toare regulile pentru a gusta o bucatica din viata. Unde vor fi toate acestea in moarte? Unde va fi gustul alcoolului care ne-a ametit ca sa ne putem distra, unde va fi atingerea femeii pe care trebuia sa o ai doar ca sa o bifezi pe lista, unde vor fi banii care ne aduceau fericirea (altfel, de ce am mai fi luptat atat ca sa-i avem?), unde vor fi filmele, muzica si moda care acum 50 de ani erau altfel iar peste 50 de ani vor fi si mai diferite, iar faptul ca tu te-ai legat atat de mult de ele nu vor avea nici cea mai mica importanta, pentru nimeni, nici chiar pentru tine?

Asa-i ca nu mai are sens nimic? Un singur lucru ar trebui sa ne intereseze, un lucru pe care il putem afla in ingrijorarea unora, cand afla de moartea cuiva, pentru sufletul acestuia. Incep „urarile”: Odihneasca-se in pace, Dumnezeu sa-l odihneasca, Dumnezeu sa-l ierte etc. Oamenii care fac aceste „urari” au ajuns sa o faca mai mult ca roboteii, fara sa mai inteleaga ce zic acolo. Dar e bine ca mai exista cuvintele astea, pentru ca ne amintesc de ceea ce e cu adevarat important. De faptul ca ii cerem lui Dumnezeu odihna si iertare. De ce? Pentru ca dupa moarte vom avea parte de ce ne-am pregatit din viata aceasta. Si desi o negam, undeva in adancul nostru stim ca ne-am dus viata in mod gresit si ca asta s-ar putea sa ne priveze de odihna. Sau poate doar cerem iertare ca sa ne fie bine (asa cum ne-a fost si in viata asta). E un fel de targ cu Dumnezeu. „Doamne, e destul tragedia ca am murit si a trebuit sa parasesc viata asta. Acum iarta-le pe toate (stiu eu ca poti) ca sa ma bucur si in viata asta care nu m-a interesat pana acum, dar daca tot sunt aici, macar sa fie placut.”

Mortile din jurul nostru ar trebui sa ne deschida ochii. Ar trebui sa ne punem intrebari mai importante decat „ce mancam azi la pranz?” Ar trebui sa incercam sa intelegem de ce a fost randuit sa moara acel om (daca e vorba de o moarte prematura, din accident sau boala) si ce se va intampla cu el dupa moarte. Desigur, astfel de morti smintesc pe multi. Si incepe carcoteala si chiar hula impotriva lui Dumnezeu. Cu cat suntem mai aproape de cel mort, cu atat intelegem mai greu de ce ne-a fost luat. Il vrem in continuare cu noi si nu acceptam nimic din ce s-a intamplat, orbeste, ignorand faptul ca nu lumea asta era obiectivul lui final. Nu ne gandim ca, oricat de mult l-am fi iubit noi pe acest pamant, el a mers la cineva care il iubeste infinit mai mult. Si atunci, nu e oare iubirea noastra egoista? Il vrem langa noi cand de fapt a mers intr-un loc mult mai bun. Singura noastra grija, atunci cand ne moare cineva drag, ar trebui sa fie mantuirea acestuia. Si da, ar trebui sa varsam rauri de lacrimi, dar nu pentru ca s-a dus, ci pentru ca n-a mai avut timp sa-si indrepte viata si astfel e posibil sa-si petreaca vesnicia departe de Dumnezeu.

*************************************************************************

Mi-am imaginat ca voi muri pana la sfarsitul anului. Si mi-am dat seama ca aproape niciunul din lucrurile pe care le fac zilnic nu mai au sens. Sa mai fac eforturi sa slabesc? sa merg sa ma tund? sa alerg cu disperare dupa bani? sa pierd timpul la televizor? sa beau ca sa uit? sa mananc toate delicatesele? sa vad lumea? sa m-apuc de fumat, sa fac sex, sa incerc drogurile? La ce imi vor folosi toate astea peste doua luni, cand nu voi mai fi?

Un singur lucru ar trebui sa ne intereseze: ce vrem sa se intample dincolo. Daca vrem sa fim cu Dumnezeu, atunci perspectiva mortii ar trebui sa ne inspaimante. Pentru ca nimeni si nimic nu ne poate garanta ca dupa moarte ne vom petrece vesnicia cu Dumnezeu. Nici macar preotii, doar Dumnezeu stie. Tot ce putem noi face e sa le urmam sfintilor, ei au dorit sa-si petreaca vesnicia cu Dumnezeu si acesta a fost obiectivul principal al vietii lor. Oare avem puterea sa facem la fel?

Ar trebui sa ne inspaimante ideea de judecata. Si nu, nu pentru ca ne vom chinui in foc si smoala. Nu, aceasta nu e nimic in comparatie cu marea si adevarata tragedie: sa ne petrecem vesnicia fara Dumnezeu. In lumea asta ne-am obisnuit sa-l avem pe Dumnezeu langa noi, nici nu-i mai observam prezenta (in orbirea noastra, am ajuns sa credem ca tot binele din viata noastra ni se datoreaza). De multe ori il alungam de la noi, dar El tot nu ne paraseste. Si cu toate astea sunt momente cand ne este rau. Cand suferim groaznic, cand se strange sufletul in noi, se chirceste si nu mai vrea sa-si revina. Ei, imaginati-va ce inseamna vesnicia fara Dumnezeu. Cat de singuri vom fi, cat de lipsiti de iubire!  Fara niciun ajutor, fara protectie. Fara speranta. O vesnicie…

Traieste fiecare zi ca si cum maine ai muri. Caci fara El, nimic nu mai are sens. Nici viata asta, nici moartea, nici viata de dincolo. Suntem doar niste saci de carne si oase, care se plimba prin lumea asta fara sens iar la sfarsit sunt hrana pentru viermi. Eu imi doresc ceva mai mult de atat. Eu imi doresc sa traiesc vesnic, sa fiu nemuritoare.


12 comentarii so far
Lasă un comentariu

Da, intr-adevar multa dreptate este in ceea ce ai scris. Nu stim pretui cu adevarat viata de aici, nu o stim fructifica; te cutremuri numai la niste simple intrebari de analiza (cine simte ceva evident). Bravo pentru acest blog! Imi da si mai mare putere, ma incurajeaza si mai mult, imi da forta si hotarare. Multumesc!

Comentariu de ssuflet

te-a binecuvantat Dumnezeu sa ai o gandire ortodoxa asupra mortii, asadar asupra a orice!

sa dea Domnul ca aceasta perspectiva ortodoxa sa si rodeasca in viata ta si a celor din jur!

Comentariu de MunteanUK

Ma crezi ca abia acum am inteles vorba sfintilor parinti, cum ca ar trebui sa traim fiecare zi gandindu-ne ca maine vom muri? Am gandul asta din ce in ce mai des in ultima perioada si sincer, aproape nimic din viata pe care o duc zi de zi nu mai are sens. Mai rau, am realizat ca daca mor maine, existenta mea pana acum nu a avut niciun sens. Si-atunci, de ce am mai fost pusa pe pamantul asta? Poate ca moartea mea va avea un sens atunci?

Dumnezeu e mare si le stie pe toate. Tot el mi-a dat incercarea care m-a facut sa ma gandesc la moarte si sa descopar ca suntem niste furnici fara importanta care trec prin lumea asta fara sa lase nici cea mai mica urma a existentei lor. Cu toate acestea, ne concentram atat de mult pe existenta asta incat uitam tocmai de lucrul cel mai important: moartea si viata care urmeaza vietii acesteia si care da sens trecerii noastre prin lume. Si-l uitam pe Dumnezeu, nu vedem ca este punctul de inceput si punctul final al trecerii noastre, uitam (sau nu stim) ca viata asta nu are sens fara Dumnezeu si ca totul a fost in zadar daca nu vom fi cu El in vesnicie. Oare cat de aproape de moarte trebuie sa fim ca sa ne dam seama de lucrurile astea?

Comentariu de Fiu de tina

am si eu o intrebare…
Ce ar trebui sa fac?
Mi-am parasit toti prietenii caci ii uram din suflet. Am o placere demonica atunci cand fac rau. Nu mai vreau sa ajut. Imi spun :”Sa se descurce singuri”. Ma cred superior lui Dumnezeu, cred ca demonii ii pot invinge pe ingeri, urasc totul sunt deznadajduit si mi-au revenit gandurile sinucigase, caci am luat 3.50 in teza la informatica, lucru nemaiintalnit pentru mine.

Comentariu de Hehe

Superior lui Dumnezeu nu esti. Si asta ti-o demonstreaza fiecare lucru si fiinta din jurul tau. Iar diavolii nu o sa aiba niciodata putere asupra ingerilor, nici macar asupra oamenilor, decat atunci cand le dam noi aceasta putere. Sfatul meu este sa ignori existenta diavolului si sa te concentrezi mai mult pe relatia ta cu Dumnezeu. Cu cat te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atat o sa-l infurii mai tare pe diavol, dar partea buna e ca vei castiga si protectie de la Dumnezeu si asta doar daca il rogi, cu sinceritate. Doar atunci cand vei intelege ca nu ai nici cea mai mica putere ca om, vei putea relationa cu Dumnezeu in mod corect. Sa nu intelegi din asta ca suntem o minge de ping pong intre Dumnezeu si diavol. Nu e asa. Avem propria vointa. Tocmai de aceea sunt atatia oameni care se pun in slujba diavolului (constient sau inconstient). Doar ca in momentul in care te-ai vandut diavolului nu mai ai puterea sa scapi, sa te indrepti spre Dumnezeu. Doar daca-I ceri ajutorul te vei salva.

Suntem in post. E perioada in care vin ispitele si parca mai mult ne departam de Dumnezeu decat ne apropiem. Cand in loc sa fugim spre El, fugim de la El. Sfatul meu este sa incerci sa-ti reincalzesti inima mergand la biserica. Mergi la orice slujba. Sfanta Liturghie e cea mai importanta, dar incearca sa ajungi si la vecernii, acatiste si Paraclisul Maicii Domnului. Daca nu ai gasit-o inca, cauta o biserica pe sufletul tau, unde slujba se aude clar si e facuta complet si corect. Asculta tot ce se canta la strana, lasa sa-ti patrunda cuvintele in inima si scoate din tine tot ce tine de lumea de afara. Pentru putin timp, o ora doua, vei gasi linistea si pacea. Lupta va reincepe cum vei iesi pe usa bisericii. Lumea din jurul nostru e cateodata de nesuportat, atunci cand ai petrecut ceva timp cu Dumnezeu. Daca ai puterea, asculta si acasa acatiste, cantari si rugaciuni. Si daca te poti concentra, cel mai bine e sa le citesti. Fa lucrurile astea ca si cum ai face un tratament pentru o boala. Daca ai avea gripa, ar trebui sa iei cate un paracetamol dimineata, la pranz si seara, sa bei ceai, sa-ti iei temperatura, iar o data pe saptamana sa mergi la doctor. Si te tii de programul asta pentru ca stii ca asa te vei face bine. Si vrei sa te faci bine, chiar daca zici ca ai ganduri de sinucidere. Asa si cu Dumnezeu. Fa-ti program si tine-te cu dintii de el, atunci cand iti va fi mai greu. Iti trebuie multa vointa dar dupa perioada asta vine si ajutorul si deja nu te mai bazezi pe puterile tale, ci mai degraba esti purtat pe brate.

Cat despre sinucidere, eu stiu ca astfel de ganduri apar atunci cand nu mai gasesti sensul vietii, cand te uiti in jur si nimic nu are sens. Si asa e. Oamenii din jurul nostru isi traiesc viata uneori animalic (mancare, munca, somn, sex), ca robotii care sunt programati si nici macar nu sunt capabili sa se intrebe care e sensul lor si nu au nicio dorinta de a evolua, de a fi altfel, de a iesi din firea lor.

Dar noi suntem altfel. Viata noastra are un sens. Existenta noastra in sine are un sens. Drumul nostru prin viata nu e degeaba, nu este pe orizontala, ci pe verticala. Noi ne inaltam. Atunci cand stii incotro se duce viata ta, nu se mai pune problema de sinucidere. Pentru ca avem un obiectiv, la care ne luptam sa ajungem. Iti trimit pe mail cateva cuvinte ale parintelui Savatie Bastovoi despre moarte si sinucidere, mie mi-au fost de folos, s-au mai limpezit niste lucruri in capul meu.

Si inca ceva. Obisnuieste-te sa-l porti pe Dumnezeu peste tot cu tine. Cand esti in autobuz, mergi la scoala, sau in pauze, cand nu faci nimic dar iti vin ganduri despre demoni si sinucidere, repeta la nesfarsit una din cele doua rugaciuni (sau alternativ): „Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul” sau „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Iti vei umple astfel mintea de Dumnezeu si nu va mai aluneca la alte ganduri care nu-ti sunt de folos. Fa-o de fiecare data cand poti, chiar ore in sir. Ai sa vezi ca o sa-ti fie de folos.

Comentariu de Fiu de tina

Ei,multumesc pentru ajutor. Dar, nu am un scop anume pentru care sa lupt. Mi-am parasit prietenii spunandu-mi ca o sa devin mai credincios, dar am cazut si acum ii urasc. Duc in mine o batalie dintre cel ce am fost care vrea sa protejeze si sa ajute si cel ce vreau sa fiu: cel ce distruge si uraste. Ce ar trebui sa fac?? Si apropo, nu stiu cum se face de nu apuc sa merg duminica la biserica. Imi este frica si nu stiu de ce…poate de constiinta.

Comentariu de Hehe

Ei, azi am fost la biserica.
Am reusit sa ma calmez prin rugaciune.
Iti multumesc pentru ajutor.

Comentariu de Hehe

Scuze ca nu ti-am raspuns pana acum. Vroiam sa te indemn sa mergi la biserica, sa faci toate eforturile ca sa ajungi acolo cel putin duminica, la Sf Liturghie. Stiu ca nu e usor, am avut si eu o gramada de piedici, inca mai am, dar trec peste orice ca sa merg duminica la biserica, sa iau parte la Sf Liturghie. E foarte important pentru mine, m-a tinut ca sa nu cad in pacate din care poate ca nu ma mai ridicam. Si da, sunt perioade in care poate nu fac nimic altceva intru induhovnicire decat participarea la Sf Liturghie. Si nu e usor nici asta. Tocmai atunci apar ispitele si gandurile, fuge mintea, iti joaca feste. Esti tentat chiar sa zici ca nu mai are rost sa mergi, de vreme ce oricum nu poti sa fii atent la slujba. Dar nu e asa. Fa efortul si acorda-i lui Dumnezeu macar 2-3 ore pe saptamana si ai sa vezi ca primesti mare rasplata. Duminica, nimic altceva nu mai conteaza decat Sf Liturghie. Si asta pentru ca Iisus e prezent acolo, se rastigneste si invie la fiecare Liturghie. Noi ce motiv avem sa nu fim acolo?

Comentariu de Fiu de tina

Sti…
Chesti asta cu Dumnezu mi-a slabit vointa. Mereu bazndu-ma pe cineva… Cand l-am pierdut nu m-am mai putut ridica. O sa contnui sa ma rog pentru altii, dar eu o sa ma lupt singur!

Comentariu de Hehe

Hm…
Fara Dumnezeu nu am curajul de a ajuta…
Cu tot riscul, merg pe calea credintei!

Comentariu de Hehe

aproape in tot ce-a ce ati scris cred ca aveti dreptate .eu sincer il iubesc pe dumnezeu dar de curand mi-am pierdut sora de numai 37 ani credeti ca este drept cea ce sa intamplat.stie cineva cu certitudine ca dumnezeu cu adevarat exista si ca raiul este acolo unde trebuie sa fie ,si ca dupa moarte ne este mai bine ,sa intors cineva de acolo sa povesteasca .Sincer nu mai stiu ce sa cred Daca dumnezeu este atat de bun de ce a ramas un copil de numai 11 ani fara mama s,sunt niste intrebari la care nimeni nu cred ca poata sa raspunda cu certitudine

Comentariu de cosmin

Cosmin, imi pare rau pentru pierderea pe care au suferit-o. Si stiu ca nu-ti este usor, nici fetitei pe care a lasat-o in urma. Nu stiu daca te alina in momentul de fata, dar iti pot spune ca nimic nu este intamplator, iar Dumnezeu are grija intotdeauna ca lucrurile care se intampla sa fie spre bine, chiar daca nu pare asa la prima vedere.

Uite, o sa-ti spun pe scurt o poveste. In 2010 internetul romanesc era rascolit de povestea unui barbat, casatorit si cu un copil pe drum, care era bolnav de leucemie. Avea nevoie urgent de un transplat de celule stem in strainatate, si nu stiu din ce motive statul roman nu a suportat aceasta cheltuiala. Astfel incat trebuiau stransi mai mult de 100.000 de euro intr-un termen foarte scurt. S-au mobilizat multi oameni pentru cauza asta, s-au pus anunturi pe bloguri, pe twitter, s-au organizat concerte si evenimente pentru strangerea banutilor. Povestea a fost cu happy-end: s-au strans aproape 150.000 euro iar bolnavul a plecat la tratament. Am crezut atunci ca totul va fi bine pentru el si familia lui. Sotia a nascut intre timp, o femeie extraordinara, care in timpul sarcinii a trebuit sa poarte pe umeri grija vietii sotului ei. Zilele trecute caut informatii despre ei, convinsa fiind ca e vindecat si sunt o familie fericita. Nu ma asteptam sa aflu ca in luna mai, la 2 ani dupa ce a plecat la tratament, a murit. Stii care a fost primul meu gand? Toti banii astia s-au strans degeaba. El oricum trebuia sa moara (si mi-am adus aminte de o avertizare de la vremea cand se strangeau banii, cand cineva imi spunea ca nu se va rezolva problema si ca nu va scapa in final).

Dar apoi am stat si m-am mai gandit putin. Sigur, pierderea e dureroasa. Dar acei bani dati din toata inima de foarte multi oamenii i-au mai „cumparat” omului acestuia doi ani. Doi ani in care a evadat din spitalul din Italia ca sa isi vada fiul nascut de cateva ore. Doi ani in care si-a putut vedea copilul crescand si l-a auzit spunandu-i „tata”. Doi ani in care atat el, cat si sotia, s-au putut impaca cu gandul ca nu va mai fi, dar ca atata timp cat a fost pe pamantul asta, nu a fost degeaba si a lasat ceva in urma lui. Si cine stie, poate ca suferinta din ultimul timp l-a apropiat de Dumnezeu si astfel a putut pleca impacat si in liniste. Conteaza foarte mult cum ne apropiem de sfarsit, sa stii.

In incheiere, as vrea sa te rog sa vizionezi un scurt film. Explica mult mai bine ce am vrut eu sa zic mai sus. Sper sa-ti fie de folos:

Comentariu de Fiu de tina




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: