Fiu de tina


Ajutaţi copiii de la orfelinatul Mănăstirii Mărcuş, jud. Covasna
2 Noiembrie, 2010, 6:09 pm
Filed under: Biserici si manastiri, Umanitar | Etichete: , ,

Asociaţia de Binefacere „Sfânta Iustina” a fost înfiinţată în cadrul Sfintei Mănăstiri Mărcuş din jud. Covasna, în scopul adăpostirii fetiţelor orfane sau abandonate de părinţii lor în maternitate.

Casa familială a început a fi construită din anul 2001 de către Maica Stareţă Serafima (37 de ani), maica stareţă fiind şi preşedinta Asociaţiei de Binefacere „Sfânta Iustina”. În anul 2002 primele 8 fetiţe au fost preluate direct din maternitatea oraşului Braşov, abandonate fiind acolo de către mamele lor. Erau într-o stare jalnică de sănătate (greutate scăzută, rigiditate musculară în urma unor naşteri cu probleme, otite, boli de plămâni, boli de piele, strabism pronunţat, s.a). Medicul pediatru care s-a îngrijit de ele şi maica stareţă au trebuit să facă eforturi susţinute pentru a le aduce la o stare de sănătate normală pentru vârsta lor.

Este prima casă familială din România înălţată pe lângă o mănăstire de maici ortodoxe, care îşi propune să adăpostească copii nou-născuţi, în timp ce toate celelalte instituţii private de protecţie a copilului aflat în dificultate adăpostesc copii de vârste mai mari.

În acest fel, se preiau micuţele orfane de la frageda vârstă a sfântului botez creştinesc şi se asigură în continuare condiţii optime de creştere şi educaţie după toate principiile psiho-pedagogice, dar şi duhovniceşti, într-un climat moral sănătos, care să le ferească de urmările nefaste ale abandonului familial şi ale influenţelor tuturor factorilor nocivi ai societăţii noastre moderne.

Maica Stareţă Serafima urmăreşte integrarea treptată a acestor copii în viaţa socială, şcolarizarea lor pe diferite forme de învăţământ, în funcţie de dezideratele şi aptitudinile personale ale fiecăreia, susţinerea lor până la împlinirea socială şi familială, la maturitate. Nu se pune aşadar problema creşterii lor pentru a rămâne în mănăstire, decât dacă vreuna dintre ele are această chemare în mod special.

De asemenea, asociaţia de binefacere este de acord să se păstreze legătura cu familia natală, deci copiii pot fi vizitaţi oricând şi pot fi scoşi din această instituţie privată de ocrotire, dacă familia poate la un moment dat oferi condiţii decente de viaţă la domiciliu.

Casa familială are 16 paturi iar măicuţele au în grijă 10 suflete: 8 fetiţe cu vârste între doi şi trei ani (Ana, Maria-Alexandra, Andreea, Elena, Ştefania, Maria-Petruţa, Nicoleta şi Mihaela), iar de curând, Ana-Maria (un an) şi Teodora (6 luni).

Notă: informaţiile sunt luate de pe site-ul Mănăstiri Mărcuş şi e posibil să nu fie actualizate. E foarte probabil ca numărul copiilor să fi crescut între timp.

În prezent, fetiţele urmează cursurile grădiniţei din Dobârlău (satul apropiat de mănăstire), sunt extrem de isteţe şi vioaie, şi se pregătesc pentru pasul următor din viaţa lor: intrarea la şcoală (probabil la Braşov), Maica Stareţă Serafima îngrijindu-se să ofere tot ce este mai bun „fetiţelor sale”.

AICI puteţi vedea albumele foto ale orfelinatului, cuprinzând imagini cu momentele marcante (primirea copiilor la Mănăstirea Mărcuş, botezul creştin, condiţii de viaţă, evoluţia în timp a copiilor).

Măicuţele şi fetiţele aflate în grija lor au nevoie de sprijin financiar şi material, nevoile micuţelor fiind din ce in ce mai mari! Dacă doriţi să ajutaţi, iată datele de contact şi conturile Asociaţiei „Sfânta Iustina”:

ASOCIATIA DE BINEFACERE „SFANTA IUSTINA”
Cod Fiscal:14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcus
Loc. Marcus , jud. Covasna , tel: 0267/375.651 sau 0267/375.624
Cont BCR -Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001
BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (!ultimul caracter este cifra zero).
Telefon Maica Stareta Serafima : 0740.095.480


Citiţi şi viaţa Sfintei Muceniţe Iustina fecioara, ocrotitoarea orfelinatului de la Mănăstirea Mărcuş.

 

Anunțuri


Mi-e dor de parintele
6 Octombrie, 2009, 9:25 am
Filed under: Biserici si manastiri, Cuvinte de folos, Despre mine | Etichete:


Legenda Muntelui Athos
6 Septembrie, 2009, 6:14 pm
Filed under: Biserici si manastiri, Cuvinte de folos | Etichete: ,


Biserica vie
22 Martie, 2009, 4:02 pm
Filed under: Biserici si manastiri, Tara noastra-i tara noastra | Etichete: ,

Aceea e biserica vie, in care se aud copiii scancind, sau chicotind, sau tropaind.

Aceea e biserica vie, in care parintii isi poarta pe brate pruncii la impartasanie.

Aceea e biserica vie, in care cresc copiii, auzind cuvantul lui Dumnezeu inca din pantecele mamei, apoi din carucior, apoi din brate si apoi din genunchi.

Aceea e biserica vie, in care rugaciunea parintilor se intrepatrunde cu ganguritul pruncilor.

Child prayer luk9

*fotografiile cu prunci sunt luate de pe site-ul Concursului Foto Ortodoxia. Sper ca cei carora le apartin sa-mi ingaduie sa le afisez aici.



Radacini
11 Noiembrie, 2008, 12:22 am
Filed under: Biserici si manastiri | Etichete: , ,

biserica peste lac BicazImi plac bisericile vechi. Imi dau sentimentul ca avem radacini adanci in ortodoxie. Ca indiferent de miile de lucruri care sunt intre noi si stramosii nostri, un lucru sta puternic intre noi, pentru noi, in noi: ortodoxia.

Imi plac la fel de mult bisericile noi. Biserici cladite din iubire de Dumnezeu, biserici in care si pentru care oamenii (inca) se jertfesc. Biserici proaspat zidite, inca nepictate, in care parintii isi duc in brate copiii in fata altarului pentru a primi Sfanta Impartasanie. E exact acelasi gest facut de sute de ani, in vremuri diferite, de oameni diferiti.

Ma uit in jur si vad cum relativitatea stapaneste lumea. Ce avea sens acum o suta de ani nu mai are sens acum. Lucrurile se schimba, se demodeaza, sunt depasite. Dar un singur lucru ramane la fel, o demonstreaza anii trecuti peste noi, un singur lucru nu e relativ, e cel la care ne putem raporta fara teama ca la un moment dat nu va mai fi asa.  E piatra nostra de temelie, e ceea ce ne impiedica sa innebunim cand toti din jurul nostru nu mai gasesc sensul. „Realitatea obiectiva” ii spunea, in termeni destul de reci, un parinte.

Eu ii spun simplu: Hristos.



Sfanta Parascheva
14 Octombrie, 2008, 12:25 am
Filed under: Biserici si manastiri, Sfinti | Etichete: , ,

Nelegiuirile noastre, multimea strambatatilor pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astazi ne osandesc si nu stim ce vom raspunde mergand la judecata, unde toti ne prigonesc, toti se ridica asupra noastra sa ne impileze; tu insa, o, preabuna maica, care asculti marturisirea noastra, mijloceste catre Domnul, sa prefaci soarta osandirii noastre in bunatati, scotind din inimile vrajmasilor nostri toata uraciunea si te vom preamari cu laude.

Sf Cuv Parascheva

Sfanta Cuvioasa Parascheva imi este tare draga. Este printre primii sfinti la care m-am rugat si nu a intarziat sa m-auda si sa-mi ajute. Privind in urma, vad tot mai clar ca ea mi-a calauzit pasii catre bisericile care-i poarta hramul si tot acolo, m-a ajutat sa o cunosc. Primul acatist citit, mai mult din curiozitate, a fost al Sfintei Parascheva. Este sfanta de a carei frumusete ma minunez de fiecare data cand ii privesc icoanele, fie ca sunt zugravite acum sute de ani sau doar cu cativa ani in urma. Este sfanta care mi-a ingaduit sa-i pictez chipul pe o bucata de lemn, ca sa-i fie de ajutor cuiva in nevoie. Sfanta Parascheva este Sfanta Vineri din basmele ce ne-au leganat copilaria, sfanta care venea intotdeauna in ajutor daca era rugata cu inima curata. Si este tare indragita de romani, i s-au inchinat biserici in tara noastra cu sute de ani inainte sa randuiasca Domnul ca moastele ei sa vina si sa ramana la Iasi. Sa invatam de la maicuta ca niciodata nu e prea devreme, sau prea tarziu, sa ascultam cuvantul Domnului, asa cum a facut-o ea, schimbandu-si viata pe de-a-ntregul: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie

Citește în continuare