*inca o intrebare prin care s-a ajuns la blog
Pana sa intru in amanunte, am sa dau raspunsul clar: da, avortul se iarta. Ca orice pacat, de altfel. Singurul pacat care nu este iertat este sinuciderea si asta pentru ca cel care a facut acest pacat, fiind mort, nu se mai poate pocai (si folosesc aici sensul termenului din dictionar: POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În concepțiile religioase) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni)
Ce trebuie facut ca sa fie iertat avortul? In primul rand, sincera parere de rau. Apoi spovedanie la duhovnic. Apoi implinirea canonului. Exista un canon de pocainta pentru copiii avortati, e bine sa-l faceti chiar daca nu-l da duhovnicul. Sper ca e de prisos sa spun ca nu trebuie continuate avorturile. Unul e suficient ca sa va chinuiasca toata viata.
Si cel mai important lucru. Unii parinti spun ca trebuie pus copil in loc. Si tind sa cred ca e cel mai corect mod prin care poate fi indreptata fapta: sa aduci pe lume un copil in locul celui pe care l-ai omorat. Pentru unii poate sa para putin extrem si ii inteleg. E greu sa treci de la un mod de gandire care iti spunea ca nu e loc de copii in viata ta la unul prin care iti pare rau de acea moarte si incerci cu tot sufletul sa o indrepti. Dar amintiti-va de fiecare data ca mare bucurie este in cer atunci cand se naste copil pe pamant. Doar bucuria asta poate sa fie suficienta ca sa va fie iertat avortul.
Ca sa intelegeti, o sa reiau aici spusele parintelui Nicolae Tanase: “fiecare om, cand se naste, are de la Dumnezeu un robinet de unde-i curge. Cu munca, desigur, dar are ce-i trebuie. Cand se casatoreste, se deschid asupra celor doi nu inca unul, ci zece robinete. Cand se naste un copil – o suta, cand vine al doilea – o mie de robinete. Dumnezeu te ajuta proportional cu nevoile tale“. Parintele mai spune ca, dupa ce au facut un copil, foarte multi parinti au avut surpriza sa constate ca li s-au rezolvat probleme vechi, la care nici nu mai sperau vreo solutie. Si-au gasit un serviciu mai bun sau au primit repartitie de locuinta… “Dumnezeu, daca aduci pe lume viata, iti pune lucrurile la punct“.
Puneti-va increderea in Dumnezeu si o sa izbanditi!
UPDATE ianuarie 2011: Cred ca e de folos sa public aici un fragment dintr-un interviu cu parintele Nicolae Tănase.
–E bine sa fii nasul unui copil, sa il botezi, dar sa nu fii nasul unui copil pentru ca sa-ti ierte tie Dumnezeu pacatul. Pentru ca pacatul avortului nu se poate ierta prin botez, prin botezul unui copil.
– Dar prin ce se poate ierta?
– Prin lupta contra avortului, prin incetarea pacatului, si lupta contra avortului, prin punerea copiilor in loc, prin sfatuirea sa nu faci avort, prin lacrimile pocaintei dupa ce faci toate acestea, adica cui pe cui se scoate. Adica omori copilul si vii sa botezi copii. Asta nici nu ai voie sa faci. Adica esti criminal si vii sa botezi.
23 comentarii so far
Lasă un comentariu
Fiu de tina 
Am citit totul si aveti cea mai mare dreptate.Am avut si eu un avort acum 2 luni si imi pare foarte rau pentru ce am facut,ma simt foarte vinovata dar nu mai pot da timpul inapoi.numai cand ma gandesc imi dau lacrimile
Comentariu de Maria 7 noiembrie, 2009 @ 5:51 pmCuraj! In primul rand, faceti tot ce puteti ca pe viitor sa nu mai fiti intr-o astfel de situatie. Apoi, mergeti la spovedanie si discutati cu duhovnicul. O sa va ajute sa va linistiti sufletul. Iar urmatorul copil o sa fie cel care o sa va aduca iertarea si bucuria in suflet.
Ajutorul lui Dumnezeu sa fie cu dvs!
Comentariu de Fiu de tina 7 noiembrie, 2009 @ 9:01 pmprietena mea a ramas insarcinata, iar au am sprijinit-o sa in decizia de a face avort,
Comentariu de eduard 26 ianuarie, 2010 @ 6:10 pmeu ce pot face pt. ca DUMNEZEU sa imi ierte acest pacat.
de fapt pacatul meu este la fel ca al ei?
Eduard, nu sunt eu in masura sa judec ceea ce ai facut nici sa-ti spun cat de grav e pacatul. Trebuie sa-ti spun totusi ca din punctul meu de vedere, tatal e la fel de vinovat ca si mama, atunci cand o impinge spre avort. Chiar si doctorii care fac aceste avorturi au partea lor de vina.
Daca tie iti pare rau cu sinceritate pentru ce ai facut, atunci trebuie sa spovedesti pacatul si, primind iertarea, sa incerci sa duci o viata crestineasca: sa te casatoresti (sau daca nu vrei sa te casatoresti, macar nu mai pune niciodata o femeie in situatia de a avorta) si sa primesti acei copii care vin in cadrul casniciei.
Apropie-te de biserica, sa poti intelege de ce uciderea unui copil e un pacat (cu toate scuzele pe care le putem gasi noi), de ce nu ar trebui sa faci sex decat in cadrul unei casnicii binecuvantate de Dumnezeu si de ce ar trebui sa lasi sa se nasca pruncii care vin in cadrul acestei casnicii. Nu uita, tu esti la fel de responsabil ca si mama copilului. E adevarat ca ea e singura care poate decide ce sa se intample in corpul ei, dar la actul sexual ati luat parte impreuna, copilul acela iti apartine tie la fel de mult ca ei si tocmai de aceea trebuie sa faci TOT ce-ti sta in putinta sa impiedici avortul. Nu stiu exact care a fost situatia voastra, dar stiu multe cazuri in care femeia ar fi avut nevoie doar de putin sprijin din partea barbatului (care din pacate a dat bir cu fugitii) si atunci ar fi pastrat copilul. Putine sunt cele care au puterea ca atunci cand sunt parasite de toti (chiar si de proprii parinti) sa mearga mai departe si sa-i acorde acelui copil dreptul la viata, sacrificandu-si cumva propia viata. In fata acestor femei ma inclin, pentru ca nu sunt foarte sigura daca eu as avea o astfel de putere, pusa intr-o situatie asemanatoare.
Stii, despre pacatul avortului unii parinti spun ca se iarta punand alt copil in loc. Sigur, sunt si etape intermediare: spovedania, canonul, parerea de rau sincera si indrepatarea vietii. Dar pacatul va fi cu adevarat indreptat atunci cand va veni alt copil in locul celui care n-a trait. Are logica, pana la urma, pentru ca atunci ii aratati lui Dumnezeu ca sunteti gata sa-i impliniti voia, aceea de a se naste viata noua pe pamant. Daca prima data pacatul a constat in faptul ca v-ati pus impotriva acestei voi, acum, implinind-o, se indreapta si pacatul.
Desigur ca nu te sfatuiesc ca acum, nefiind nici macar casatorit, sa te-apuci sa faci copii. Cum spuneam si mai sus, trebuie sa-ti pui ordine in viata, sa-ti alegi o femeie care-l iubeste pe Dumnezeu (pentru ca din iubirea asta va izvori si iubirea catre tine, adevarata iubire, nu cea care „tine 3 ani”, cum zic anumiti cercetatori si scriitori), sa primiti binecuvantarea cununiei si apoi, in cadrul familiei, sa lasati sa vina darurile de la Dumnezeu. Odata cu copiii, o sa vina si ajutorul de la Dumnezeu, o sa vedeti. Ai citit in articol ce spune parintele Tanase despre cum ii ajuta Dumnezeu pe cei care se casatoresc si au copii. Daca ne punem speranta in asta, eu zic ca nu ne va dezamagi.
Comentariu de Fiu de tina 30 ianuarie, 2010 @ 1:52 pmSunt departe de credinta ca cerul de pamant cel putin cu fapta, prietena mea vrea sa pastram copilul dar eu nu ma gandesc sa ma casatoresc cu ea datorita nepotriviri de caracter care aduce si va aduce mari probleme pe viitor cu siguranta, ea ar vrea sa il pastreze in conditiile in care o sa ma casatoresc sau o sa fiu alaturi de ea dar nu pot face asta din mai multe motive, eu am fost adoptat si bunul Dumnezeu mi-a dat niste parinti care m-au crescut ca pe propriul lor copil undeva istoria se repeta nu as vrea sa pun un copil in situatia de a creste fara tata pentru ca eu am avut parinti dar nu au fost cei naturali si desi nu ii cunosc imi este dor de ei… nu i-am cunoscut niciodata… Intr-o buna zi poate Dumnezeu ma va ierta pentru acest fapt grav sau cel putin voi plati atat cat voi putea pentru ce am facut… important este sa nu repetam niciodata aceasta experienta .. la mine nu s-a intamplat inca dar va urma desi sufar enorm de mult… care este parerea d-vs vis-a-vis de cazul meu ??
Comentariu de Florin 24 decembrie, 2010 @ 10:11 pmFlorin, fa TOT ce iti sta in putinta ca sa nu va omorati copilul. Nu e vorba aici de pedeapsa pe care o vei primi (si poate nu tu personal, ci va veni peste viitoarea ta familie, peste copiii pe care ii vei avea). Dar mai importanta e viata copilului. Tu spui ca nu sunt sanse sa fii in continuare cu mama copilului. Dar asta nu inseamna ca acesta nu poate trai. Ok, poate ca nu va fi conform normelor sociale, nu va creste alaturi de ambii parinti. Dar putem sa stim noi care va fi viitorul lui? Cum tu ai primit parinti buni, poate ca are si el are pus deoparte ceva bun. Si nu cred ca exista cineva pe lumea asta care sa aiba dreptul sa-i ia viata. Nici chiar parintii lui.
Daca tu crezi ca nu poti intemeia o familie cu prietena ta, atunci sprijin-o, ajut-o, fii alaturi de ea. Probabil ca pe ea o inspaimanta ideea de a fi o mama singura. E nevoie de mult curaj pentru o femeie ca sa treaca peste teama ca-si strica viata cu acel copil (ca nu se va mai casatori etc), sa treaca peste presiunea societatii si a familiei si poate si peste problemele financiare. Are nevoie de un barbat langa ea care sa o sprijine. Daca nu din pozitia de sot, macar din pozitia de tata al copilului. Nu te ascunde de aceasta responsabilitate. Crede-ma ca ei ii va fi mult mai greu ca tie.
In plus, as vrea sa-ti impartasesc concluziile mele dupa ce am citit foarte multe marturii despre avort. Nu am vazut NICIUNA dintre persoanele care au ales sa pastreze copilul regretand aceasta decizie. In schimb, din cele care au avortat, 90% s-au chinuit si se chinuie in continuare cu probleme fizice si psihice legate de avort. Gandeste-te la voi. Tu te vei chinui cu remuscari si frica de pedeapsa, iar prietena ta va fi marcata, cu siguranta, atat fizic, cat si psihic. Acest lucru ii poate distruge toata viata. Avortul, nu copilul. Copilul ii va fi bucurie…mangaiere…ii va da iubirea pe care poate n-o va primi din alta parte.
In plus, cred ca jumatate din problema este rezolvata doar pentru ca ea, ca mama, isi doreste acest copil. E de inteles de ce nu vrea sa-l aiba daca tu nu ii vei fi alaturi, dar trebuie sa o ajuti sa gaseasca puterea de a merge mai departe pe cont propriu.
In final, as vrea sa te rog sa discutati aceasta problema cu un preot, fie ca e duhovnicul tau, al ei, sau orice alt preot, daca nu aveti duhovnic. Va fi de mare ajutor ca sa se mai limpezeasca gandurile voastre.
Si inca ceva. Astazi, cand scriu aceste randuri, sarbatorim o nastere. Mama, ea insasi o copila de 16 ani, a ales sa dea nastere fiului ei, chiar in conditiile in care, in vremea respectiva, ar fi trebuit sa fie omorata cu pietre pentru nasterea unui copil „din flori” (cum parea la momentul respectiv). Un curaj nebun, nu? Sper ca voi sa aveti aceeasi „nebunie” si o sa vedeti, veti primi ajutor de la Cel care a ingaduit sa existe acest copil.
Sarbatori binecuvantate sa aveti!
Comentariu de Fiu de tina 25 decembrie, 2010 @ 1:31 amTin sa va multumesc pentru promtitudinea raspunsului d-vs si va rog sa ma credeti ca nu am liniste desi nu am facut nici un pas in nici un sens… cred ca Dumnezeu prin puterea Sa ne va calauzi pasi pentru a face ce este corect fata de viata acestui copil.. ma gandesc in primul rand la mine cum eu am avut o sansa din partea Lui la o viata linistita si fericita. poate cu aceasta ocazie o sa imi cunosc si eu adevaratii mei parinti poate nimic nu este intamplator… sunt sigur ca o sa imi aduca multa bucurie acest copil… si cum a-ti mai spus si d-vs Dumnezeu ne va calauzi pe calea cea buna pentru toti. va multumesc mult pentru sfat! poate vom ajunge la o intelegere mai buna asta vreau si poate o sa ramanem impreuna, desi familia mea are o influenta foarte puternica asupra mea in sensul negativ adica sa nu raman cu aceasta persona si copilul nici atat sufletul meu imi spune sa il pastrez si sa imi asum aceasta responsabilitate cu orice pret, poate vor intelege si parinti mei si poate se vor bucura si ei de copilul meu … Sunt disperat intr-un fel sau altul dar sper ca Dumnezeu sa ma ajute …. am lacrimi in ochii dar trebuie sa merg mai departe…!!!
Comentariu de Florin 25 decembrie, 2010 @ 2:12 amSa stai linistit in legatura cu parintii tai. Am vazut cazuri de parinti (viitori bunici) incrancenati, care ar fi fost in stare sa-si renege fiica in cazul in care pastra copilul si apoi, dupa nastere, s-au topit cand l-au tinut prima data in brate pe micut si au ajuns sa o ajute pe mama sa-l creasca, iar nepotelul a devenit lumina vietii lor.
Daca spui ca parintii tai te-au crescut pe tine cu dragoste, inseamna ca au in sufletul lor iubire si pentru copilul tau…trebuie doar ca acesta sa devina o realitate. SI IL VOR ACCEPTA. Acum, pentru ca nu-l vad, nu e o fiinta reala pentru ei, deci nu se pot atasa de el dar in schimb li se pare normal sa-i hotarasca viata sau moartea. Mama e singura care simte cel mai devreme ca acel copil traieste, simte cum e profund legat de ea (fizic si mai tarziu, sufleteste, pentru toata viata), il simte cum misca, deci traieste…cum ar putea sa-i hotarasca moartea asa de usor?
In legatura cu relatia dintre tine si prietena ta, as vrea sa citesti articolul acesta:
http://www.orthograffiti.ro/653/doamne-mi-e-dor-de-tine-ca-de-o-fata/
Pe scurt: cautati sa-l iubiti amandoi pe Dumnezeu si aceasta iubire va va uni si pe voi. Numai raportandu-va la Dumnezeu se va naste iubirea intre voi. Nu uita, iubirea adevarata e in trei, niciodata in doi:
Nu te necaji, fii bucuros ca vei aduce viata pe pamant. Crezi ca iti va fi greu? Posibil. Dar asta e crucea pe care trebuie sa o duci. O greutate care, crede-ma, va fi indulcita foarte curand. Hristos ne-a invatat ce inseamna jertfa – a murit pe cruce pentru noi. Ti se cere si tie jertfa, dar ti se da si mangaiere: tu vei avea un copil care-ti va lumina viata. Nu renunta la darul asta!
(daca nu se vede subtitrarea, apasa pe CC)
Daca aveti nevoie de ajutor, de orice fel, spuneti-ne si vom gasi o cale sa rezolvam problemele.
Comentariu de Fiu de tina 25 decembrie, 2010 @ 5:00 pmCuraj Florin,
Fii alaturi de prietena ta si pastrati copilul pentru ca veti avea o bucurie nemasurata. Acum nu va dati seama care este pretul deciziei voastre pentru ca pruncul pe care il are in burtica prietena ta, nu poate spune nimic dar el traieste, exista din momentul conceptiei. Gandeste-te ca la 21 de zile inima lui incepe sa bata, la 30 de zile manutele si piciorusele se contureaza. Sunt doar doua exemple din modul in care se dezvolta un copil in burtica mamei. Iti dai seama cum sta el cu inima cat un purice cand parintii se gandesc sa-l scoata afara. E o viata de om. Gandeste-te cum ar fi daca l-ai omori dupa ce s-a nascut. Asta cu siguranta n-ai putea face dar avortul tot asta presupune.
Nu te gandi ca un avort se poate spovedi si ierta pentru ca desi acest lucru este posibil, viata copilului care ramane nebotezat nu poate fi recuperata. Si mai e un lucru, am vazut oameni care „platesc” greselile si e tare greu.
Eu zic sa te gandesti cum te poti apropia si mai mult de Dumnezeu pentru ca ne aude si ne vede si n-o sa-ti lase rugaciunea fara raspuns iar cele mai bune indrumari le puteti lua de la un duhovnic.
Am cunoscut anul trecut doi tineri ca voi, erau disperati pentru ca nu erau casatoriti, nu aveau unde sa stea, parintii nu erau de acord cu ei si nu aveau pe nimeni care sa-i sprijine. Mi-au scris daca ii pot ajuta cu ceva pentru ca sunt la capatul cautarilor si ca vor sa faca avort. M-am intalnit cu ea si i-am spus cam ce ai gasit si tu pe acest blog si ce ti-au zis si ceilalti care au comentat acest articol. Am mers cu ei la Sf. Nectarie si l-am rugat sa faca o minune ca acest copil sa se nasca si sa fie bine. Ei nu aveau nici o legatura cu credinta dar Dumnezeu e mare si nu-i lasa pe cei care se roaga din toata inima. In saptamana urmatoare am mers impreuna cu Alexandra ca asa o chema pe fata respectiva la denii, era saptamana inaintea Sfintelor Pasti. Eu tot incercam sa-i spun Alexandrei ca ar fi bine sa stea de vorba cu un duhovnic iar ea gasea diverse motive sa renunte. Era Marti seara, am intrat in biserica de la Radu Voda, ne-am inchinat pe partea dreapta la Sf. Nectarie si urma sa trecem pe stanga sa ne inchinam la celalalte icoane. In acest timp un parinte vine fix la ea, fara sa o fi vazut/cunoscut vreodata si ii spune: „Tu o sa ai un copil minunat si pana nasti trebuie sa te spovedesti si sa te impartasesti” a chemat-o a doua zi la Spovedanie, eu ramasesem fara cuvinte. Seara am scris pe blog despre ei, pentru ca aveau nevoie de bani pentru analizele medicale, ecografii si alte investigatii. In ziua urmatoare ma suna o doamna care-mi spune ca vrea sa-i plateasca investigatiile si imi recomanda o clinica pentru cazuri ca al ei. Atunci aveam sa-l cunosc si eu pe Sf. Spiridon care mai tarziu a facut cateva minuni in viata mea (Clinica il avea ca protector). Am gasit oameni care sa le asigure pachete lunare de alimente iar cu o luna inainte sa nasca niste colegi s-au oferit sa cunune si sa-l boteze pe cel care se va naste. A avut loc nunta, a fost foarte frumos, in noaptea din 29 august spre 30 s-a nascut un baiatel frumos care a primit numele de Ioan Alexandru si care acum e sanatos, parintii sunt bucurosi, bunicii le sunt alaturi, au o noua casuta si viata merge mai departe. Lucrurile se pot schimba cum nici nu crezi, nu e singurul „caz fericit” pe care-l stiu. Sunt o gramada de parinti cu cazuri similare.
Comentariu de Stefania 3 ianuarie, 2011 @ 1:38 pmAsa ca aveti grija de voi si de copil si daca aveti nevoie de noi sa ne spuneti.
Va recomand sa faceti Acatistul Sf. Nectarie.
Acum cativa ani, am fost cu o fata,nu stiu daca am iubit o cu adevarat, dar a facut avortul fiindca eu nu vroiam copilul,acum ea are un copil cu altcineva, are 2 ani,dar s a despartit de el si acum suntem din nou impreuna, fiindca mi am dat seama ca pe ea o iubesc dar acum are un copil ce nu este al meu si imi e greu sa accept acest lucru dar in acelasi timp ma simt vinovat pt acel avort si o vad ca un fel de menire,nu stiu daca e cuvantul adecvat,desi copilul acesta este iubit de tatal lui,dilema mea e dificila si nu stiu cum sa fac,am mai avut alte relatii dar niciuna din ele nu a fost cum a fost cu ea.
Comentariu de alex 7 ianuarie, 2011 @ 6:53 amDaca o iubesti pe ea, nu ai cum sa nu iubesti si copilul. Nu o vezi pe ea in cel mic? Zambetul ei, gesturile ei, felul cum vorbeste? Toate lucrurile care te incanta la ea, le vei observa la cel mic si il vei indragi. Pentru ca e o bucatica din persoana pe care o iubesti.
Cat despre problema avortului, poate ca ai dreptate. Greselile trebuie indreptate si e mai bine sa se intample pe lumea asta, cat mai putem, pentru ca pe lumea cealalta nu mai putem face nimic spre indreptare. Asadar, bucura-te ca s-a intamplat asa si daca crezi ca ti-e greu, considera ca asta e crucea pe care trebuie sa o duci. Remuscarile sunt in zadar, daca nu faci si ceva concret pentru a rascumpara pacatul. Si iata, ti s-a oferit sansa asta. Daca zici ca o iubesti, atunci totul o sa fie bine. Atata e nevoie intr-o relatie: iubirea de Dumnezeu si iubirea pentru celalalt. Restul se adauga de la sine.
Comentariu de Fiu de tina 7 ianuarie, 2011 @ 8:36 pmam citit mai sus povestea mea redata de florin.L-am cunoscut pe net si de atunci am avut o rel.de 3 ani minunata.El fiind adoptat insista sa-i demonstrez ca il iubesc,oferindu-i un copil.Intr-adevar ,in timp,mi-am dat seama ca suntem caractere diferite,in sensul ca eu am o facultate,un servici onorabil,o casa,o masina.El are doar un liceu,nu munceste si nu doreste acest lucru.Intrucat e mai mic decat mine,am sperat ca realizarea profesionala si materiala o va dobandi in timp,sprijinindu-l eu.L-am dus la facultate,a abandonat-o,l-am convins sa se angajeze-pt.el-,a renuntat.In timp,am descoperit ca are probleme de sanatate,dar nu m-am speriat.L-am dus la 2 medici psihiatri,a luat tratament,l-am dus in nenumarate randuri la upu pe motiv k i-ar fi ,,rau,, dar nu avea nimic.Boala psihica e o boala grava,dar,repet,nimic nu m-a facut sa-l abandonez.Credeam ca ma iubeste cum il iubesc si eu si ca va prin bunul meu exemplu il pot schimba,ajuta.E un om care se poate controla in fata oricarei persoanae,poate face pe victima foarte usor pt.a impresiona,are un vocabular si o exprimare deosebita in anumite situatii.Are si calitati ,dar nu e capabil sa si le valorifice,sa accepte un sef,un colectiv,un servici.Familia lui…mama lui a mers la statiuni cativa ani pt. a concepe un copil,insa fara reusita.Asa l-au adoptat pe el.Acum aceasta femeie,imi spune sa fac avort sa scap de el.Ce suflet are?ce drept de a hotari soarta copilului meu au acesti 3 oameni(el,mama lui si taica-sau)? florin mi-a trimis 4 mil.pt. a face avort in ziua de boboteaza.I-am spus ca imi voi creste copilul singura,ca astfel ma voi mantui,desi imi este f.greu.intrucat am fost o fata linistita,respectata.Raspunsul lui a fost ca nu-l intereseaza,ca nu m-a iubit,ca pot sa ma duc si la Haga…Linistea lui ,faptul ca m-a abandonat cand sunt insarcinata,ma fac sa fiu deprimata zilnic.Cum pot fi unii oameni atat de cruzi?Nu am cunoscut pe nimeni atat de negru la suflet.A petrecut Craciunul si Revelionul cu prieteni la el,cu o noua iubita,fara sa-i pese ca si-a batut joc de mine si k m-a abandonat insarcinata.Cum se poate sa nu aiba pic de constiinta?Cum se poate sa nu constientizeze ca un suflet creste in mine?Asta e florin,se dedubleaza,poate impresiona pe oricine dandu-se cine nu e.Am nevoie de sprijin pt. a merge mai departe,familia mea imi spune sa imi cresc copilul ,ca voi trece peste gura lumii.Orice vorba,sfat ,mi-ar fi de folos.Va multumesc!
Comentariu de lumi 8 ianuarie, 2011 @ 3:52 pmLumi, acelasi lucru pe care i l-am zis lui florin ti-l spun si tie(vezi comentariul de mai sus). Cu atat mai mare e responsabilitatea ta pentru ca stii si vrei sa te mantuiesti iar cand e vorba de asta si de viata unui prunc nu mai conteaza statutul. Din contra poate cine stie copilul pe care il vei creste te va face mandra ca l-ai nascut si iti va fi sprijin mai tarziu. Cu atat mai mult cu cat atunci cand faci avort nu stii ce avortezi, poate un viitor preot, un medic care va salva multi oameni, sau poate un sfant. Si nu cred ca poti lua asupra ta acest lucru. Dumnezeu care le stie pe toate stie de ce a trimis acest copil si daca l-a trimis va da si cele de trebuinta pentru hrana, casa si alte lucruri. Ma bucur mult ca parintii tai iti sunt alaturi, la fel sunt si eu si te rog sa-mi scrii pe mail sa vorbim ( alex.stefy@yahoo.com). Te sustin din toata inima, curaj, rezista si roaga-te cu nadejde, fa Acatistul Sf. Nectarie. Pana la urma nimeni inafara de tine nu poate decide in locul tau, orice ar spune nu te pot lua pe sus. Ignora piedicile si mergi mai departe, nici nu-ti dai seama cat te vei bucura de acest copil. Si nu dispera, intr-o zi va randui Dumnezeu un sot bun care te va intelege si veti forma impreuna o familie frumoasa.
Comentariu de stefania 8 ianuarie, 2011 @ 11:26 pmLuminita, pe mine ma bucura foarte mult ca tu iti iubesti copilul si nu esti dispusa sa renunti asa de usor la el. In plus, e bine ca ai inteles faptul ca pruncul acesta iti va aduce mantuire. E greu, cum ai spus si tu, dar e bine ca familia iti este alaturi. Sa nu te necajeasca gura lumii – stii cum e, apa trece, pietrele raman. Lucurile cu adevarat importante sunt vizibile, pentru cine are ochi sa vada.
Situatia in care va aflati nu este tocmai placuta, dar o sa se rezolve, cu ajutorul lui Dumnezeu. Asa cum i-am spus si lui Florin, e important ca amandoi sa discutati (impreuna dar si separat, daca doriti) cu un preot bun. Ideal ar fi sa fie (sau sa devina) duhovnicul vostru, al amandurora. El va fi omul care va va cunoaste sufletul, asa cum doctorul cunoaste istoricul bolilor pacientilor si va functiona ca sfatuitor si impaciuitor intre voi. O discutie cu un preot va va deschide ochii asupra altor perspective, la care poate nu v-ati gandit, si va da noi variante de rezolvare a problemelor dintre voi. Daca nu aveti duhovnic sau nu stiti niciun preot la care sa mergeti cu inima deschisa, cautati-l si nu va lasati pana nu-l gasiti. Daca sunteti (d)in Bucuresti, eu va pot face o recomandare. La fel, daca sunteti in sau pe langa Sibiu. Poate mai citesc aceste randuri oameni din alte colturi ale tarii si v-ar putea sfatui in legatura cu alegerea unui preot bun, in functie de zona de unde sunteti. Rugati-va Maicii Domnului sa vi-l scoata in cale.
Ai observat ca sfaturile se adreseaza amandurora. Asta pentru ca trebuie sa mergeti pe aceasta cale amandoi, impreuna. Daca vreti sa mearga aceasta relatie, trebuie sa aveti un numitor comun. Iar acest punct comun, care va va lega, este Dumnezeu. Asa ca nu-L alungati din vietile voastre, chemati-L in ajutor cand va e mai greu si o sa vedeti cum incep sa se rezolve lucrurile. Daca aveti iubire pentru Dumnezeu, o sa existe iubire si intre voi.
Mult curaj, Luminita! Dupa toate incercarile, o sa vina bucurie mare. Iar in ecuatia asta, tu esti cea mai castigata. Florin poate sa ramana sau sa plece, dar oricare ar fi decizia lui, tu vei avea intotdeauna cu tine pruncul care iti va lumina viata. Cred ca simti deja cum este sa fii mama. Bucura-te. Este implinirea ta!
Maica Domnului sa fie alaturi de voi iar Sfantul Nectarie sa te ajute sa ai o sarcina frumoasa si o nastere usoara.
Comentariu de Fiu de tina 8 ianuarie, 2011 @ 11:26 pmDaga Luminita imi pare tare rau ca esti in asemenea situatie dar singurul lucru care te va face sa depasesti momentele trebuie sa fie gandul ca in pantecele tale se formeaza o fiinta, creste si la un momentdat o vei tine in brate si o vei alapta la sanul tau si crede-ma nu iti spun decat din propria mea experienta, nu este nimic mai placut si mai inaltator decat atunci cand vei simti cum acea mica mogaldeata careia i-ai dat tu viata se va hrani cu lapte de la sanul tau. Trebuie sa fii puternica si nimic nici macar dragostea pentru Florin sa nu te faca sa dai inapoi si daca tu asta simti, du sarcina la termen si ai sa vezi ca vei fi Binecuvantata de Bunul Dumnezeu si toate se vor asterne pe fagasul normal si fara ajutorul lui Florin sau al parintilor lui. Daca vrei sa vb poti sa ma contactezi pe adresa de e-mail bubulina_zuzulina@yahoo.com. Am o experienta de viata care nu a fost usoara nici pentru mine, eu am vrut sa-mi abandonez copilul in maternitate pe motiv ca era fetita si numai Bunul Dumnezeu printr-o maicuta care acum este ingrijitore la Mormantul Sfant de la Ierusalim, m-a ajutat sa renunt la acest gand si chiar sa-mi botez fiica cu numele ei si pot sa iti spun ca regret toata viata acel gand al meu, fiica mea are acum aproape 19 ani si doresc tuturor parintilor din lume copii ca al meu. Dumnezeu a avut grija de noi si ne-a ocrotit si mi-a dat putere ca sa o pot creste si educa singura de la varsta de 2,5 luni(tatal ei ne-a parasit pentru o alta femeie).Eu l-am descoperit pe Bunul Dumnezeu de foarte scurt timp si crede-ma acum uitandu-ma in urma imi dau seama ca tot ce am realizat nu a fost decat cu puterea Lui fara ca eu sa-mi dau seama si doar acum am inteles ce putere are.
Comentariu de Adriana 9 ianuarie, 2011 @ 7:41 pmEu iti urez tot binele din lume si daca vrei sa vb te rog sa ma contactezi.
Bunul Dumnezeu sa te apere si sa te protezeje si te tine si pe pruncul tau nenascut si pe toti ai tai ca sa te poata ajuta sa il cresti.
Domne Ajuta.
abia dupa 11 ani realizez cata putere am avut eu si ce minune a facut Dumnezeu cu mine sa pot sa-mi duc sarcina singura si fara sa ma gandesc k tatal ei nu o vrea.si in prezent o cresc tot singura si e mandria mea,ratiunea mea de a trai ,motivatia a tot ceea ce fac.Daca as fi spus atunci despre sarcina realizez ca m-ar fi convins sa fac avort cu siguranta.Aveam doar 17 ani,nu aveam servici,hainute ,bani si nu am facut nici o analiza sarcinii sa vad daca e bine sau nu.Stiam ca va fi bine.Acum e mare,am trecut peste gura lumii si sunt tare mandra de fetita mea care e premianta si-mi ofera cele mai mari bucurii.Datorita ei,am muncit ,acum am casa mea si tot ce ne trebuie.Deci Dumnezeu nu ne-a lasat .Doresc tuturor putere de a trece peste obstacolele vietii si le va fi bine.
Comentariu de stefania 19 ianuarie, 2011 @ 11:27 pmbuna tuturor..am facut si eu un avort acum 8 luni de zile,si ma caiesc amarnic..eu am 17 ani,si fiind minora,am fost obligata de catre mama sa fac acest lucru,desi nu vroiam..numai eu stiu cum traiesc de atunci…ma gandesc numai acolo,imi vine sa plang mereu,iar starile astea de vinovatie de care nu mai scap ma omoara incet-incet…nu pot sa spun in cuvinte cat de mult regret…uneori,simt ca innebunesc,ca nu mai pot..imi pare foarte rau,si am jurat ca niciodata nu am sa mai fac asta…ma urasc pe mine insumi,am sufletul mplin de regrete si de suferinta..niciodata nu ma voi ierta pt asta..va doresc numai bine si multa sanatate tuturor
Comentariu de rebeca 1 mai, 2011 @ 11:09 pm[…] Sursa: https://fiudetina.wordpress.com/2009/10/30/avortul-se-iarta/ Posted in Despre avort, Sfaturi tinerilor « Explicarea rugăciunii “Tatăl nostru” You can leave a response, or trackback from your own site. […]
Pingback de Avortul se iartă? | Tineretul Ortodox 5 septembrie, 2011 @ 12:35 pmBuna ,acum 8 ani am facut un avort pe care o sa-l regret toata viata indiferent cat de mult m-as pocai sau cati copii o sa fac in urma lui.Am 2 copii minunati pe care ii iubesc ca pe ochi din cap si care inseamna totul pt mine dar si pe EL cel care nu mai e .Am marturisit pacatul dar parca nimic nu mi se pare suficient pt a merge mai departe .Eu cred ca fiecare copil e unic si chiar daca nu mai e il iubesc ca si pe ceilalti ,ma gandesc mereu la el si plang de fiecare data .Ce ar trebui sa fac ca sa ma linistesc mai mult in aceasta privinta?
Comentariu de flori 4 ianuarie, 2012 @ 12:56 pmbuna..sunt fff necajita sisufar enorm de mult!am avut o relatie de 2 ani cu un baiat mai mare cu 6 ani ca mine….la inceput a fost bine pe urma a inceput cu prostii sa vb cu tot felul de vagaboante….el a fost primul barbat din viata mea si mi a fost greu sa accept!m a lovit fff tare de n ori ma jignit urat si eu plangeam si ii ziceam sa inceteze ca e rau cf…..am vrut sa ma despart de el si asta vara am avut contact cu el desi eu nu am vrut a tras mai mult de mine….si am ramas gravida si nu am stiut pana la 6 saptamani!cum vam zis au urmat certuri de despartire si ma lovit atat de tare peste burta cap si eu eram gravida si am lesinat….dar nu stiam ca s gravida….oricum a fost urat….pe urma m am suparat tare pe el….si mia fost rau intro seara si am fost l spital si mi a zis cas gravida…si iam zis si a zis ca nu e a lui….si m am hotarat sa ma mut cu el pt copil si o dadea cotita….nu ma baga in seama deloc….am intrat intr o depresie puternica nu vedeam nimic si am fost la un doctor pt un ecograf si iam povestit ce mi sa intamplat si ea a zis sa avortez ca nu se merita o viata cu el mia dat 2 pastile si ma chiiuretat am tras o durere mare fizica nu va pot explica in cuvinte…..iar acum dupa 3 luni….traiesc o trauma oribila,,,,,sufar dupa copilasul meu si numi revin el nu e langa mine….nu l a interesat nimic!eu am ramas cu suferinta…si nu mi gasesc linistea………..ce am sa fac …..nu stiu
Comentariu de alistar maria 9 ianuarie, 2012 @ 12:21 amEu inca cred ca traiesc un cosmar. Joi, chiar in Saptamana Mare am aflat ca port o sarcina de 4 saptamani. Am 23 de ani, termin primul an de masterat si mai am unul, insa nu sunt casatorita, dupa 3 ani de relatie s-a intamplat acum. Prietenul meu ma sustine orice decizie as lua. Problema mea e ca parintii mei nu-l suporta pe baiatul cu care eu imi doresc sa raman. In plus, toata viata am primit teama din partea mamei mele in ceea ce o privea pe mama nasei mele de botez, careia i s-a intamplat acelasi lucru si care si-a pierdut mama din cauza supararii. Mi-e extrem de greu sa aleg viata din mine fiind constienta ca-mi voi pierde mama in schimb. Nu-s pregatita in legatura cu asa ceva.
Comentariu de Daniela 13 aprilie, 2012 @ 9:12 pmmaria mi-ar pare bine sa te cunosc si eu dupa cum vad ca te caesti cu adevarat si ati pare rau pentru ca si eu…….antelegi.si anteleg cat de greu este numai cand ati aduci aminte si ati da lacrimile ca si pe mine tot asa ma doare si pe mine sufletul dar acest pacat se iarta numai prin spovedanie ati faci canonul.dar sant constienta ca tot te doare sufletul mai ales cand ati aduci aminte.da se iarta pacatul dar sa nu mai faci nici odata ca daca tot faci iara mereu e an zadar aceasta cainta spovedanie si canonul.si eu cand ami fac acatistul pentru copii ……….si mie ami vine greu ca-to data nu pot ca mie greu si sufar prea mult si plang si eu numai cand ma gandesc.simt un gol an suflet mi-e foarte greu vreu sa spun ca acest pacat este foarte greu si dureros dar sa te rogi mereu ca facand acatistul maici domnului si paraclisul ei si canonul scapa……..antelegi am citit articolu de mai sus si mam gandit sa ati las un comentariul si ca ami pare rau chiar si mie ca noi trcem si prin aceste grele pacate si probleme noi era mai bine sa nu ne nastem decat sa tragem aceste pacate grele noi femeile maria ai un nume foarte frumos dar si o cainta mare si credinta an dumnezeu si sa fi tare mereu sa te rogi si la maica domnului ca sa treaca toate aceste suferinte vorbim ca antre noi pe mine ma cheama elena am 29 ani …………sant din tgv.sa ai grija de tine si suflet.te pup
Comentariu de ELENA 29 aprilie, 2012 @ 9:11 pmam 3 avorturi si 4 copii iar avorturile sunt lucru pe care nu mi-l voi ierta niciodata…si daca d-zeu ma va ierta n-am sa ma simt altfel decit ma simt acum si de cum ma voi simti tot restul vietii.ma uit la cei pe care ii am si nu pot sa nu mi-i imaginez pe ceilalti, ma mingiie cei care-i am si nu pot sa nu simt si minutele celorlalti, ma uit cum se joaca cele mici si nu pot sa ma gindesc cum s-ar fi jucat si ceilalti….ultimul avort , l-am facut inainte sa nasc ultimile doua fete, adica acum aproximativ 10 ani, cind s-a intimplat ceva, ceva care m-a tulburat si care cred ca ma va tulbura pina la sfirsitul vietii…atunci am realizat mare greseala facuta si i-am jurat lui d-zeu ca n-am sa mai fac asa ceva orice ar fi…asa, am nascut ultimile 2 fete. in noaptea postabortum am visat un baietel dezbracat care mi-a spus: mami, imbraca-ma ca mi-e frig si da-mi sa maninc ca mi-e foame! m-am trezit brusc,foarte speriata lac de transpiratie si-ntr-un intens miros de tamiie iar el statea in continuare linga pat, cu umerii strinsi intre palmute…nu stiu daca a fost vis sau realitate dar stiu ca era acolo apoi s-a dus, si daca a fost doar subconstientul meu incarcat si-acun e la fel. ce am de facut? sa-mi dea cineva un sfat, o alinare pentru ca mi-e tare dor de ei…………………..poate ca d-zeu ma va ierta dar eu vreau sa ma pot ierta eu!!!!!!!!!!!!!!!
Comentariu de paula cristina 26 iunie, 2012 @ 4:11 am