Fiu de tina


Tata, am gresit la cer si inaintea ta
15 Februarie, 2009, 7:45 pm
Filed under: Caderi si ridicari | Etichete: , , ,

Ma intrebam acum ceva timp daca inaltarea vine numai dupa cadere. Nu cred ca e o regula general valabila, cred doar ca o cadere ne poate ajuta sa ne inaltam, dar ne si poate pierde definitiv. swimming_by_master_gE ca atunci cand te arunci intr-un bazin cu apa. Daca nu te-ai aruncat de la o inaltime suficient de mare si nici cu o forta suficienta, ajungi in apa insa nu reusesti sa atingi fundul bazinului cu picioarele, pentru a impinge si a ajunge mai usor la suprafata. Ramai pierdut undeva in apa, va trebui sa incepi sa dai din brate si din picioare pentru a-ti da cumva forta necesara pentru a ajunge la suprafata. Sigur, cu putina rabdare si ceva vointa, parcurgi usor distanta pana la suprafata. Dar daca te panichezi, daca deznadajduiesti, daca te gandesti ca esti in pericol si ca nu vei mai putea niciodata sa iei o gura de aer salvatoare? Te pierzi atunci, in disperare deschizi gura si inghiti apa, in urmatorul moment te ineci, daca nu apare ajutor din exterior.

Poate ca asa este si cu ridicarile si caderile noastre. O cadere ne poate aduce mai aproape de Dumnezeu, chiar daca atingem cu picioarele fundul iadului – in special atunci. Conteaza doar sa ne trezim la timp. Si sa nu disperam niciodata. Iata-l pe fiul risipitor, care, aflat la limita conditiei dintre uman si animal (ajunsese sa traiasca si sa manance cu porcii), plin de bube si noroi in suflet si pe trup, isi aminteste ca mai exista pe lume cineva care il iubeste, un tata care ar putea sa-l primeasca inapoi si sa-i redea un pic din umanitatea pierduta. Este plin de pocainta, dar indrazneste sa mearga sa mai ceara o sansa, constient fiind ca e ultima sansa pe care o are.

Asta ni se cere, atunci cand am atins si noi fundul iadului cu picioarele. Sa nu deznadajduim, sa nu uitam de existenta lui Dumnezeu si sa indraznim. Sa fim cu sufletul plin de pocainta, dar sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne judece, chiar daca noi consideram ca nu meritam nici macar sa-Si mai aduca aminte de existenta noastra. Si apoi, sa impingem cu putere cu picioarele de fundul iadului, sa ne folosim de forta caderii pentru a ne ridica si a ne inalta. Va fi forta generata de fundul iadului, careia i se va adauga mana intinsa de Dumnezeu, care ne va trage in sus. Nimeni nu ramane pe fundul iadului, decat daca vrea cu adevarat asta.

Mai este situatia in care nu ajungi chiar la fundul iadului, ci ramai blocat intr-un noroi care-ti impiedica orice miscare. Atunci e mai greu sa iesi la suprafata. Te misti dar parca te afunzi si mai rau. Poti sa stai mult timp asa, chiar si o viata intreaga. Multi dintre noi suntem acolo. Multi nici nu realizam ca suntem cazuti, trecem prin viata crezand ca aceasta este o stare normala de existenta. Diavolul ne poate tine acolo cat pofteste, pentru ca ne spalam singuri creierul si refuzam sa deschidem ochii pentru a privi realitatea. De ce? Poate pentru ca a vedea realitatea inseamna intelegerea ca ne inselam ingrozitor in ceea ce credem, spunem, facem. E intelegerea ca tot ce-am construit se poate prabusi in orice clipa, pentru ca nu e decat praf si vant. Caci orice e construit fara sa fie pentru Dumnezeu si intru Dumnezeu, vanare de vant se numeste. E greu sa privim aceasta realitate in fata. Si mult mai greu sa lasam viata calduta la o parte si sa urmam drumul spre Dumnezeu. Pentru ca intr-adevar, ni se cere sa lasam viata asta, sa ne luam crucea si sa-L urmam, in acelasi timp traind in aceeasi lume ca si inainte. Cati dintre noi pot sa faca asta cu adevarat? Cati dintre noi au facut-o? Cu toate acestea, daca suntem intrebati, ne declaram cu totii crestini ortodocsi…


1 comentariu so far
Lasă un comentariu

Cuvinte care mau facut sa pling….

Comentariu de Gheorghe Pascareanu




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: