Categorisit la Caderi si ridicari, Despre mine | Etichete: iubirea de aproape
In toate eforturile mele de a ma apropia de Dumnezeu, ma lovesc intotdeauna de acelasi obstacol: iubirea de aproape. Lucurile imi sunt foarte clare: daca-l iubesc pe Dumnezeu nu am cum sa nu iubesc si Creatia, in special fiinta creata dupa chipul si asemanarea Lui. Iar daca nu reusesc sa iubesc aproapele, vazand chipul lui Dumnezeu in el, inseamna ca nu-l iubesc pe Dumnezeu suficient. Dintr-o data, doua pacate, poate chiar cele mai grave.
Dar asta e cruda realitate. Nu iubesc nici macar pe cei care imi fac bine, iar celor care-mi fac rau, le intorc raul. De multe ori fac rau si celor care nu mi-au facut nimic. Iar binele pe care-l fac e atat de putin, incat nu poate acoperi imensitatea de rau pe care o fac.
Ce ma doare cel mai tare e realizarea ca as putea respecta aproape toate poruncile, cu ceva eforturi probabil, ba chiar as putea dobandi cateva virtuti (rabdarea, sa spunem) dar intr-un moment ca acesta mi se pare imposibil sa-mi iubesc aproapele, cu atat mai putin vrajmasii (am si din acestia, desi n-am crezut ca o sa ajung vreodata sa-i pot numara pe degete).
Stiu ca intr-o astfel de problema numai bunul Dumnezeu ma poate ajuta si doar cu multa rugaciune. Numai ca nu mai pot nici sa ma rog….
