Filed under: Cuvinte de folos | Etichete: facerea omului, Hristos, iubire, Sfanta Treime
Se povestește că Sfânta Treime a făcut sfat înainte de facerea omului.
Dumnezeu Tatăl ar fi spus: “Să facem om după chipul și asemănarea noastră”.
“Da, dar omul acesta va cădea – zise Duhul -, și Tu, Fiule, va trebui să mori pentru El”.
“Să-l facem, dar, sau să nu-L facem?” – a întrebat Tatăl.
“Să-L facem” – a zis Fiul.
Filed under: Caderi si ridicari, Despre mine | Etichete: acatist de multumire, Dumnezeu, Hristos
Pana voi putea sa povestesc prin cuvintele mele, las sa vorbeasca Acatistul:
“Ca fulgerul cand lumineaza camarile ospatului si dupa el par jalnice toate facliile, asa ai stralucit si tu in sufletul meu, fara de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupa lumina ta de fulger, ce palide, intunecate si firave pareau aceste bucurii… Sufletul meu nazuieste spre Tine!
Slava Tie, pentru setea noastra nepotolita dupa impartasirea cu Dumnezeu; Slava Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decat de cele pamantesti; Slava Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii invesmantandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale; Slava Tie, pentru descoperirile Tale; Slava Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine; Slava Tie, Dumnezeule, in veci!”Filed under: Caderi si ridicari, Tara noastra-i tara noastra | Etichete: caderi, Duminica Ortodoxiei, Hristos, pacat
Mi-aduc aminte ca intr-o vreme, cand eram mai intarita in credinta, atunci cand aveam dileme si nu stiam ce ar fi bine sa fac, ma raportam la un singur lucru: imi puneam intrebarea “ce ar face Hristos in situatia asta?”
Daca este sa fim sinceri cu noi, raspunsul la aceasta intrebare nu ne convine mai niciodata. Ar uri vreodata Iisus pe cineva? L-ar invidia, l-ar barfi? Ar nedreptati pe cineva? Ar gasi scuze de toata jena pentru o cadere? Ar cadea Iisus vreodata? I-ar trebui distractiile din lumea asta? Il vedeti pe Iisus rob patimilor? Ar avea nevoie sa fumeze, sa bea, sa desfraneze? Ar omori vreodata un copil, sange din sangele lui?
Lucrurile sunt clare la Hristos. Dar evitam sa ne intrebam si sa-L intrebam El ce-ar face, pentru ca e deranjant raspunsul, deranjeaza insasi ordinea vietii noastre caldute, duse intr-o ipocrizie deplina (ne punem bine cu oricine, chiar si cu Dumnezeu). Si de fapt, de cele mai multe ori stim care e voia lui Hristos, dar preferam sa-l mintim si pe El si pe noi, sa ne punem ochelarii de cal, sa ne facem ca nu vedem, sa gasim scuze care mai de care mai penibile. Orice scuza pentru pacat, in fata lui Dumnezeu, seamana cu scuzele unui copil de gradinita in fata unui adult. A, dar noi avem impresia ca sunt atat de bine intemeiate. Ne credem mai smecheri, il fentam chiar si pe Dumnezeu. Iar la final, sunt convinsa, ne vom prezenta in fata Lui ca niste ingerasi: “Cine Doamne, eu sa fac asa ceva?! Nu nu, e o neintelegere. Diavolul m-a pus!”
A fost Duminica ortodoxiei. Cat as vrea ca toti ortodocsii sa fie cu adevarat ortodocsi!
Filed under: Caderi si ridicari | Etichete: Caderi si ridicari, Dumnezeu, Hristos, Rau si Bine, Sfanta Maria Egipteanca
Niciodata nu mi-au fost mai clare aceste doua cai (pentru un crestin, Binele si Raul nu mai sunt concepte, ci drumuri pe care poate sa aleaga sa le urmeze sau nu) si niciodata nu am fost mai aproape de a alege Raul.
De ce sa aleg Raul? Nu am nici un motiv pertinent si cu toate acestea ma atrage ca un magnet. Asa ca imi gasesc motivatii, scuze, pretexte. Ma gandesc ca deja cunosc calea Binelui, stiu cum va fi viata mea daca urmez Binele, insa nu stiu cum va fi daca aleg Raul. Ma gandesc ca Raul nu-i atat de rau (in ritmul asta voi reusi sa ma conving ca nici dracul nu-i asa de negru) si ma mai gandesc ca voi putea intotdeauna reveni la Bine chiar daca aleg sa urmez Raul.
E cea mai mare ispita, cea in care te autoconvingi ca de fapt experimentezi, incerci lucruri noi, nu faci nimic rau si chiar daca ai face, te poti intoarce oricand la Bine. (mai mult…)
Filed under: Caderi si ridicari, Despre mine | Etichete: cadere, har, Hristos, Sf Isaac Sirul
Asa il simt pe Hristos acum. Atat de mult m-am indepartat. Vad, citesc, aud lucrurile cu care intr-o vreme rezonam, acum nu mai simt nimic. Nici nu mai fac eforturi sa simt.
Stiu ca voi reveni la starile acelea. Stiu ca e doar o cadere. Stiu pentru ca am mai trecut prin asta. Mi-a mai fost strain Hristos. Aproape toata viata. E lipsa harului poate. Sau poate e faptul ca mi-am batut joc de putinul har primit.
Cand L-am chemat in viata mea, a venit. Acum nu mai stiu cum sa-L alung. Si-n aceste momente, nimic nu suna mai adevarat decat rugaciunea Sfantului Isaac Sirul:
Intunecatu-s-a mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. Racitu-s-a inima mea de-atatea ispite si nu poate sa se-nfierbante cu lacrimile dragostei de Tine.
Te-am parasit, nu ma parasi; am iesit de la Tine, iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale celei preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele, din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine.
Filed under: Biserici si manastiri | Etichete: biserica, Hristos, ortodoxie
Imi plac bisericile vechi. Imi dau sentimentul ca avem radacini adanci in ortodoxie. Ca indiferent de miile de lucruri care sunt intre noi si stramosii nostri, un lucru sta puternic intre noi, pentru noi, in noi: ortodoxia.
Imi plac la fel de mult bisericile noi. Biserici cladite din iubire de Dumnezeu, biserici in care si pentru care oamenii (inca) se jertfesc. Biserici proaspat zidite, inca nepictate, in care parintii isi duc in brate copiii in fata altarului pentru a primi Sfanta Impartasanie. E exact acelasi gest facut de sute de ani, in vremuri diferite, de oameni diferiti.
Ma uit in jur si vad cum relativitatea stapaneste lumea. Ce avea sens acum o suta de ani nu mai are sens acum. Lucrurile se schimba, se demodeaza, sunt depasite. Dar un singur lucru ramane la fel, o demonstreaza anii trecuti peste noi, un singur lucru nu e relativ, e cel la care ne putem raporta fara teama ca la un moment dat nu va mai fi asa. E piatra nostra de temelie, e ceea ce ne impiedica sa innebunim cand toti din jurul nostru nu mai gasesc sensul. “Realitatea obiectiva” ii spunea, in termeni destul de reci, un parinte.
Eu ii spun simplu: Hristos.
Filed under: Rugaciuni | Etichete: acatist de multumire, Hristos, Marian Moise, slava lui Dumnezeu
Sunt acele momente in care ne intrebam ce-am mai putea sa-I cerem lui Dumnezeu, de vreme ce ne-a dat deja totul. Sunt momentele in care realizam cate minuni au loc in fiecare zi din viata noastra (pe cele mai mici preferam sa le numim coincidente). Sunt momente rare, in care ne ridicam deasupra neputintelor care ne chinuiesc zi de zi, si ne inaltam din noroiul in care ne zbatem, ca sa-L laudam pe Dumnezeu si ca sa-L slavim. Doar atat. Fara sa mai cerem nimic.
Sunt acele momente de liniste, cand totul are sens, si pacea ne cuprinde. Acestea sunt momentele cand ni se descopera cat de frumos Il slaveste Zidirea pe Dumnezeu. Si iata cum Ii canta:
Acatist de multumire -Slava Lui Dumnezeu pentru toate (textul complet aici)
Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-au aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si strig cu toti cei care Te cunosc pe Tine: (mai mult…)
Cand mi-este foarte greu, il ascult pe parintele Necula vorbind despre Hristos. Si el…sau mai precis Hristos – prin el ma face sa uit de greutati si sa realizez, inca o data, ca nimic nu are sens fara Hristos.
Mai jos, o “pastila”, ca sa folosesc un cuvant din sfera lexicala a parintelui: Nevoia de Hristos. Pentru ca suntem bolnavi, si avem nevoie de singurul doctor care ne poate aduce vindecare si mangaiere.
Nevoia de Hristos – partea I
