Fiu de tina


Rugăciunea unui cărturar alexandrin
25 august, 2009, 12:04 pm
Filed under: Cuvinte de folos, Rugaciuni | Etichete:

Doamne, Tu ştii: mă doare atât de tare întâlnirea cu Tine. Când vrei să mă îmbrăţişezi, urlu de durere – mă dor toate rănile mele cele supurânde, nenumărate, mici şi mari, ascunse sau văzute. Când Te îndepărtezi puţin de la mine pentru a mă lăsa să înţeleg, din nou – puţin mai mult – cum am fost atâta timp fără Tine şi cum  încă sunt, urlu şi mai puternic. Nu pot fără Tine, iar cu Tine mi-e iarăşi, atât de greu, în acest început al iubirii, atât de firav, care nu se mai sfârşeşte. Tu eşti atât de blând şi delicat. Te privesc în icoană şi mi se face frică. Mi-e teamă de Sfinţenia Ta. Văd (oare văd?) cât de departe am căzut de la Tine. Atunci, Tu vii din nou să-mi spui că mă iubeşti fără nici o condiţie. Știu că e aşa. Îmi văd pe zi ce trece neputinţa şi mizeria, tot mai mult, şi cu asta mi se face tot mai tare dor de Tine. Cu cât vii mai mult, cu atât Te chem mai mult. Nu mă mai lăsa în urâţenia şi mizeria mea. Dar dacă asta sunt? Mă vei respinge, Tu, care pe Cruce ai fost Cel mai urât dintre noi, cu Chipul stâlcit de lovituri, cu Spatele sfâşiat de bice, cu Mâinile şi Picioarele străpunse de piroanele bătute în lemnul Crucii? Oare nu cu aceleaşi piroane şi nu cu acelaşi lemn te jucai, când erai Tu însuţi copăcel, printre picioarele bunului Iosif? Iată, eu refuz acele piroane pentru că mi-e teamă să nu Te lepăd împreună cu ele. Vreau doar în braţele Mamei Tale, în îmbrăţişarea sfântă a Preacuratei. Acolo mi-e bine. Dar pe Tine, Preadulce şi Preabunule, pe Tine te doreşte sufletul meu mai mult decât însăşi viaţa. Nu este viaţa mea fără Tine moarte şi întuneric? Dar eu nu Te pot urma pe Cruce. Ține-mă-vei Tu sub ea măcar? Aduce-mi-Vei aminte de neascultarea mea faţă de Tine? Dă-mi să-mi plâng toate păcatele şi să zdrobesc fără milă toţi idolii cu care am desfrânat în Templul Tău cel sfânt.

preluat de aici



Contraceptia si bolile cu transmitere sexuala (BTS)
24 august, 2009, 9:50 pm
Filed under: Cuvinte de folos, Lumea in care traim | Etichete: , , ,

In ultima vreme am petrecut mult timp intr-o comunitate online populata cu preponderenta de adolescenti si pre-adolescenti. Am intalnit acolo multe intrebari despre posibilitatea aparitiei unei sarcini nedorite, evident, in conditiile unor raporturi sexuale neprotejate. M-a speriat faptul ca aceste intrebari vin de la fetite (da, fetite) de 13-14 ani, poate chiar mai mici, dar si mai tare m-a speriat  faptul ca, in conditiile in care exista raporturi sexuale neprotejate, nu se intreaba aproape nimic in legatura cu bolile cu transmitere sexuala. Banuiala mea este ca exista o lipsa de informare in legatura cu acestea din urma. E netul plin de informatii, chiar pe site-urile adresate adolescentilor, insa am impresia ca ei nu reusesc sa inteleaga si sa vada adevaratul pericol al acestor boli.

Pentru cine ajunge pe acest blog, din greseala sau nu, as vrea sa va rog sa va faceti timp sa va informati in legatura cu contraceptia si bolile cu transmitere sexuala. Va spun si de unde sa incepeti, ca sa nu pierdeti prea mult timp cautand. In primul rand, cititi un articol, e scris de 2 medici si sintetizeaza toate informatiile de care aveti nevoie.

Apoi, va rog sa va faceti timp sa va uitati la filmul de mai jos. Are si subtitrari in limba romana. Fetelor, va rog sa va informati si sa aveti grija de voi. Pentru ca nimeni nu va va proteja, nici macar cel care spune ca va iubeste (decat in rare cazuri). Imi pare rau sa o spun, dar mai ales la varste mai mici, baietilor le lipseste informarea, pe de o parte, si responsabilitatea, pe de alta parte. Voi trebuie sa va asigurati ca nu va bateti joc de corpul vostru prin boli care actioneaza chiar fara sa le vedeti si prin avorturi care va pot priva de sansa de a mai avea copii vreodata. Uitati-va la film si sper sa va fie de folos.

Partea 1

Partea a 2-a

Pun si o varianta fara subtitrari, in mare e acelasi discurs, doar ca il puteti urmari direct aici.

Continue reading



De la marginile lumii
23 august, 2009, 2:06 pm
Filed under: Cantari si pricesne, Sfinti | Etichete: ,

1. De la marginile lumii
Apostoli va adunaţi,
Şi-al meu trup, zice Fecioara,
Cu cântări să-l îngropaţi. Continue reading



Alternativa la avort: adoptia
22 august, 2009, 6:45 pm
Filed under: Avort | Etichete: , ,

Atunci cand te confrunti cu o sarcina nedorita nu ai multe alternative. Sigur, cea mai fericita varianta ar fi sa pastrezi copilul si chiar daca sunt o gramada de lucruri care iti stau impotriva, fii incredintata ca se poate. Urmatoarea varianta este adoptia. Am vazut multe femei spunand ca mai degraba ar avorta decat sa stie ca ii este crescut copilul de altcineva. Cat egoism si cata cruzime! Adica preferi sa-ti omori copilul decat sa-l stii ca, undeva pe lumea asta, traieste?! Aa, iti pasa de el? Vrei sa-i fie bine? Vrei sa traiasca decent? Atunci nu avorta. Exista solutii. Dar ca sa-l omori doar din egoism, deja depasesti limita umanitatii.

Nu merg mai departe la ultima alternativa ramasa, avortul in sine. Raman la adoptie si as vrea sa va dau un exemplu de iubire si de curaj. Urmariti filmuletul de mai jos, este un fragment dintr-un film pe care il gasiti aici (partea 1) si aici (partea 2). Este in engleza, dar am transcris subtitrarea sub el.

“A treia optiune pe care o are o fata daca ramane insarcinata, care cred ca este cea mai buna, dar care are un cost si ea..Are si ea consecinte. E adoptia. Posibilitatea unei tinere sa ia copilul pe care l-a purtat timp de noua luni si pe care l-a iubit, sa spuna “Vreau ce e mai bun pentru copilul meu, si eu nu sunt acel lucru si sunt dispusa sa trec prin durerea asta, ca sa-i dau copilului meu o familie.” Trebuie mult curaj, multa maturitate si multa dragoste. [...]

Trebuie multa dragoste pentru ca o fata sa-i ofere copilului ei o familie si sa dai acelui cuplu privilegiul de a fi parinti. Acum 34 de ani, in Michigan, o fata de 15 ani a ramas insarcinata. A avut multe alegeri dificile de facut, poate mai multe decat alte fete…A fost violata. Avortul era legal pentru violuri in anii ’60. Dar aceasta fata a ales sa-i dea copilului ei viata. Si apoi sa dea acestui copil o familie adoptiva. Si acel copil sunt eu. Tatal meu biologic e un violator. Nici macar nu-mi cunosc nationalitatea. Dar totusi sunt o fiinta umana. Si tot am valoare. Si viata mea nu valoreaza mai putin decat vietile voastre doar pentru modul in care am fost conceputa. Si eu nu am meritat pedeapsa cu moartea din cauza crimei tatalui meu. Am ascultat intrebarile toata viata mea.  Am ascultat oamenii spunand cum orice copil trebuie dorit si planificat. “Pai eu nu as face un avort, asta e ingrozitor, dar daca ar fi un viol, atunci…”.”Esti o greseala, Pam”. Nu cred asta. Cred ca orice copil este dorit de Cineva si cred ca Dumnezeu, in mila Sa, a avut un plan pentru mine. Si nu pot sa vi-l explic. Nici voi nu puteti sa mi-l explicati. Mi-am pus toate intrebarile dificile, sa nu credeti ca n-am facut-o. “Dumnezeu m-a planificat? Dumnezeu a planificat violul? Pentru ca nu stiu daca as sluji un Dumnezeu care ar face asta. Dumnezeu s-a uitat in jos in acea zi de noiembrie 1964 si a zis: Oops, ce sa ma fac cu asta?” Nu stiu. Dar pot sa va spun ce stiu. Stiu ca Dumnezeul meu este asa de maret si asa de minunat incat poate sa va ia cea mai adanca durere, fie ca a fost ceva ce ati ales, fie ca a fost ceva ce vi s-a facut voua si Dumnezeul meu poate sa faca ceva foarte frumos din asta. Se numeste maretul har. Abilitatea lui Dumnezeu de a lua chiar si durerea din viata noastra, cenusa din viata noastra, si sa faca ceva bun din asta. Nu stiu cum si nu stiu de ce, doar stiu ca poate. Nu mi-am intalnit mama, intr-o zi sper ca o voi face. Daca nu o intalnesc aici pe pamant o voi intalni sus in cer. M-am rugat pentru asta de cand aveam 4 ani. Si cand ne vom intalni, o voi imbratisa si ii voi spune ca o iubesc. Pentru ca ea m-a iubit pe mine. M-a iubit destul pentru a-mi da viata si apoi m-a iubit destul pentru a-mi da urmatorul cel mai special dar: si acela este familia mea. Pentru ca nu vreau ca vreunul din voi care stati in camera asta sa trebuiasca sa faceti o astfel de alegere. Am petrecut noua ani din viata mea ajutand fetele sa faca astfel de alegeri. Nu exista nicio cale usoara de scapare. Cea mai buna alegere este inainte de a face sex. Dupa aceea va deveni foarte greu.



Ce se mai intampla prin biserica
22 august, 2009, 1:55 pm
Filed under: Lumea in care traim | Etichete: , ,

Din fericire, nu este o biserica ortodoxa



Peste 200 de copii ucisi
20 august, 2009, 10:23 pm
Filed under: Avort | Etichete:

Da, peste 200 de copii ucisi. Si stiti despre ce copii e vorba? Despre cei nenascuti, despre cei abia alcatuiti in pantecele mamelor lor, mame care au platit un doctor sa-i sfartece de vii. De unde cifra de 200? Din statisticile blogului acesta, unde au inceput sa ajunga tot mai multi oameni cautand in Google informatii despre avort. De ce sunt asa de sigura ca aceste femei au ucis sau se pregatesc sa ucida?  Pentru ca (se) intreaba lucruri de genul “in cat timp poti face avort”, “cum se face avortul ” sau pur si simplu cauta cuvintele “avorturi”, “avort”, “embrion”. Si pentru ca, din experienta mea, aceste femei vor ucide, indiferent de ce aud sau citesc. E experienta bazata chiar pe marturiile lor, nu una, ci zeci, chiar sute de marturii pe care le-am citit in ultimul timp. Continue reading




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.